Ascensiuni duhovnicești

Bucuria fiecăruia de comuniunea cu toți

* Parabola fiului risipitor * Comuniunea cu Dumnezeu și cu toate făpturile * Valoarea unică a persoanei umane * îndepărtarea omului de Dumnezeu și revenirea la El * Reînvierea morală * Motto: „Fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat”. (Luca 15, 32).

După cum am înțeles din duminica lui Zaheu vameșul, Fiul sau Cuvîntul (Logosul) lui Dumnezeu S-a făcut om ca să mîntuiască pe fiecare om, iar prin aceasta să-l aducă în comuniune nu numai cu Sine ci și cît mai mulți semeni ai Lui și cu toți îngerii buni. Toți trebuie să se bucure de revenirea fiecăruia în comuniunea lor. Sfîntul Maxim Mărturisitorul a teologhisit că pentru aceasta S-a făcut Cuvîntul lui Dumnezeu om: ca să adune toate creaturile Sale în Sine și întraolaltă, ca să se intensifice astfel bucuria fiecăruia de comuniunea cu toți.
Părintele-profesor D. Stăniloae medita că fiecare făptură a lui Dumnezeu (în special ființele personale – oamenii) are o valoare unică, dar pentru toți. Toți vor să se bucure de activizarea valorii fiecăruia pentru toți. Desigur că Dumnezeu se întristează cînd omul se desparte de El sau nu mai persistă în comuniunea cu El, Prea Sfînta Treime cea de o ființă și nedespărțită. Bucuria lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat este de a se întoarce fiecare persoană de valoare unică la Sine din despărțirea de El. Mai precis, de revenirea acelei persoane lîngă Tatăl (sau în âmpărăția Lui) care este o adevărată familie deoarece âmpăratul este și Tatăl, iar Fiul âmpăratului este și Fratele tuturor oamenilor.
Această învățătură o expune magistral Iisus în Parabola fiului risipitor. în această pildă se pune accentul direct nu pe căutarea celui păcătos de către Dumnezeu (cum se desprinde din parabola drahmei pierdute), ci pe pocăința lui din propria inițiativă. întrucît această întoarcere sau revenire se produce din greutățile trăite de om – de cînd s-a depărtat de Dumnezeu – se poate afirma că și în realizarea ei lucrează într-un fel și Dumnezeu. Fiul cel tînăr a fost mai puțin crescut în înțelepciune. Se desparte de Dumnezeu fiind ispitit de o viață ușuratică. Dar el nu pleacă în țara străină cu totul lipsit de darurile ce i le-a dat Tatăl ceresc prin creație: „Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere”. (Luca 15, 12). Partea negativă este că toate aceste puteri ce țin de firea dată omului de Dumnezeu se slăbesc sau „se cheltuiesc” prin patimi. Așa s-a petrecut cu fiul care și-a risipit toată avuția primită și a ajuns în grea sărăcie sufletească. La un moment dat nu mai poate suporta sărăcia sufletească în care a ajuns prin ocupațiile lui înjositoare. Păzirea porcilor îl scîrbește, roșcovele nu-l mulțumesc. âși amintește în ce bogăție sufletească și în ce ocupații cinstite trăia lîngă Dumnezeu. âși „vine în fire” și se decide să se întoarcă și să confeseze regretul despărțirii de El. De departe, Tatăl îl vede venind spre El. Plin de milă îi vine în întîmpinare. âl sărută și îl îmbrăcă în haina cea mai de cinste (de sărbătoare). Dă poruncă să se pregătească un mare ospăț în care să se veselească cu toți slujitorii de întoarcerea Lui. Așadar, Tatăl voiește ca toți slujitorii lui să se bucure la El de revenirea fiului său (omul pierdut în păcatele lui). Dar cum procedează fiul cel mai mare, care încă nu s-a despărțit de Tatăl său? în principal, nu înțelege încă această bucurie a Tatălui pentru întoarcerea fiului păcătos. De fapt, cei mai mulți dintre oameni n-au ajuns sau n-au fost „crescuți” pînă la înțelegerea bucuriei Tatălui ceresc, manifestată prin Hristos, Fiul Său întrupat, la întoarcerea celor păcătoși. Cît de clar este cuvîntul lui Hristos adresat fariseilor ce-I reproșau că stă la masă cu vameșii și păcătoșii: „n-au trebuință de doctori cei sănătoși ci cei bolnavi” și că „n-am venit să chem pe cei drepți ci pe cei păcătoși la pocăință” (Matei 9, 12; Marcu 2, 17; Luca 5, 31). Exprimîndu-Se astfel, Iisus se afirmă iarăși ca Dumnezeu Mîntuitorul!
Tatăl este plin de înțelegere față de slăbiciunea fiului mai mare. De aceea, nu-i răspunde cu asprime. âi spune prin Hristos, prin Care a alergat, trimițîndu-L ca om în întîmpinarea celor păcătoși, cu multă blîndețe: „Fiule, tu totdeauna ești cu Mine și toate ale Mele, ale tale sînt. Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm căci fratele tău acest mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat”. Motivul prim al bucuriei divine pentru întoarcerea fiului risipitor este că el a scăpat de moarte și că intră din nou în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu semenii lui. Pilda fiului risipitor ne descrie foarte limpede nu numai căderea omului prin păcat ci mai ales nașterea și creșterea pocăinței în inimă și apoi realizarea ei practică. De aceea, în Taina sfîntă a Spovedaniei un moment esențial este mărturisirea smerită și sinceră a păcatului. „Din pildă avem drept moștenire/ Exemplul clasic de mărturisire:/ a) Venirea în sine/ b) Hotărîrea de îndreptare spre bine,/ c) Mărturisirea sau spovedania/ d) Canonul sau epitimia…/ De te-ai sustras și tu casei divine/ întoarce-te că ești primit, creștine!” (Pr.T. Poneavă).

Pr. prof. dr. Constantin LEONTEste de a se întoarce fiecare persoană de valoare unică la Sine din despărțirea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!