Ascensiuni duhovnicești

Logosul întrupat în istorie

• Duminica înfricoșătoarei judecăți n Comuniunea veșnică din âmpărăția Sfintei Treimi n Iubirea lui Dumnezeu prin iubirea aproapelui n Hristos – Judecătorul Universal ca Fiu al Omului n „Iar împăratul, răspunzînd va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucît ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).

Sfînta Evanghelie ce se citește în duminica de mîine (numită a înfricoșătoarei judecăți), la Sfînta Liturghie, încheie marea cuvîntare eshatologică a Mîntuitorului Hristos. în această pericopă evanghelică Iisus profețește despre a doua Sa venire, a „Fiului Omului întru slavă” (parusia) și despre dreapta judecată cu dreapta răsplătire a fiecărui om după faptele sale (Matei 16, 26-27). Iisus ne-a lăsat, pe larg, astfel, descrierea Judecății din urmă (universale). în această descriere înșiră categoriile de oameni către care trebuie să ne arătăm în mod deosebit mila, ca o condiție principală pentru intrarea în âmpărăția lui Dumnezeu.
Mai întîi, Iisus afirmă din nou că Judecătorul va fi El, Fiul Omului. în ipostaza de Judecător se va arăta toată mărirea Lui. „Cînd va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale” (Matei 25, 31). El va fi Judecătorul universal și va dispune de soarta veșnică a tuturor. Nimeni nu va scăpa de Judecata Lui și atunci se va revela puterea Lui necontestată asupra tuturor. Atunci se vor aduna înaintea Lui toate neamurile pămîntului și cu supremă putere „îi va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre” (Matei 25, 32).
Așadar, Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu întrupat este și Mîntuitor, dar și Judecător al tuturor. Va fi judecătorul suprem pentru că Lui I s-au făcut toate cele bune și cele rele de către oameni. El Și-a „însușit cauza tuturor” (pr. prof. D. Stăniloae), adică a suferit cu toți cei ce au suferit; a cerut prin toți aceștia mila altora, S-a bucurat cu ei de mila unora ori S-a îndurerat de nepăsarea altora. După cum au fost pe pămînt, adică s-au apropiat de El cei ce au avut milă de El prin cei suferinzi (sau I-au rămas depărtați cei ce n-au avut milă), așa âi vor fi atunci aproape, la dreapta, prin inima înmuiată de milă și âi vor rămîne departe, prin inima lor împietrită, cei ce n-au avut milă de cei „prea mici ai Săi”. Și vor rămîne departe toți cei ce n-au comunicat cu oamenii, n-au comunicat cu El. De aceea, vor rămîne în necomunicare cu El și cu oamenii și în viața veșnică din âmpărăția Sa.
âmpărăția lui Dumnezeu va fi viața fericită în trăirea în comuniune a iubirii lui Hristos. Ea va fi ca „unda” ce se împărtășește din El celor ce I s-au deschis prin atenția afectuoasă față de cei suferinzi. E o âmpărăție sau o fericire gătită prin preștiință de Tatăl de la întemeierea lumii, cînd s-a prevăzut întruparea Fiului lui Dumnezeu, iat Tatăl s-a hotărît să devină celor ce-L vor primi pe Fiul Său și Tatăl lor: „Veniți, binecuvîntații Părintelui Meu de moșteniți âmpărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34).
Așadar, cum înțelegeau cuvintele Sale: „Adevărat zic vouă, întrucît ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut?” Sensul este acesta: numai Fiul Tatălui ceresc, care a fost prin suprema Lui afecțiune filială nu fiul unui om, ci al Omului în general (dar și frate nu al unui singur om, ci al Omului, în general), a împărtășit suferința tuturor: „flămînd am fost și nu Mi-ați dat să mănînc, însetat și nu Mi-ați dat să beau, străin și nu M-ați primit, gol și nu M-ați îmbrăcat și în temniță și nu M-ați cercetat” (Matei 25, 42).
Fiul lui Dumnezeu nu S-a făcut om ca să ne privească nepăsător. Nu suferă însuși omul cu copilul, cu părintele, cu fratele, cînd aceștia sînt în suferință? întrucît oamenii sunt creaturile Sale conștiente, Logosul întrupat în istorie Și-a însușit și suferința lor, ca Fiul sau ca Fratele lor. Desigur, e o suferință spirituală: durerea bolii unui frate al nostru nu o simțim în trupul nostru, ci în sufletul nostru. însă Hristos simte durerile noastre în toată Persoana Lui: cu umanitatea Lui trăiește toate durerile noastre sufletești și trupești și toate bucuriile noastre.
Oamenii au fost creați prin iubire spre âmpărăția veșnică a iubirii. De aceea S-a făcut Fiul lui Dumnezeu și Fiul veșnic al Omului: ca să-i pregătească spre a se menține veșnic în ea. Dar „nu oricine âmi zice Doamne, Doamne va intra în âmpărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu cel din ceruri” (Matei 7, 21). „Dacă ar înțelege omenirea / Că rațiunea vieți-i doar IUBIREA / Că omul capătă sens sau valoare / Doar după dragostea pe care-o are / Că nu putem numi pe Domnul TATĂ / De nu trăim ca frații laolaltă / Că toată divina descoperire / E rezumată-ntr-un cuvînt: iubire / Atunci la Judecata cea obștească / Iisus n-ar mai trebui ca să sosească” – pr. Teodor Poneavă. (pr. prof. dr. Constantin LEONTE)El, Fiul Omului. în iposta

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!