Ascensiuni duhovnicești

Lumea întrupării Cuvîntului

* Relația între Hristos și Biserică – bază a mîntuirii oamenilor
* Importanța Sfintelor Taine pentru mîntuirea oamenilor
* Caracterul eshatologic al Bisericii * Asimilarea credincioșilor cu Hristos cel înviat

Teologia ortodoxă prezintă relația dintre Hristos și Biserică asemeni unei legături interdependente dintre cap și corp. De unde știm că există această relație? Ea este afirmată chiar în Biblie (Efeseni I, 22-23): „Și toate le-a supus sub picioarele Lui și mai presus de toate L-a dat pe El cap Bisericii Care este trupul Lui, împlinirea celui care plinește toate întru toți” ( Coloseni I, 18): „Și El este capul trupului, al Bisericii, El este începutul, întâiul născut din morți, ca să fie El cel dintâi întru toate”.
în calitate de „Cap”, Hristos nu se poate despărți de Trupul Său, ci e, mai degrabă, conducătorul nemijlocit și suflarea cea mai intimă a Lui, mereu prezentă în El (trupul mistic). Ca extensiune a comuniunii trinitare, Biserica este act de putere a lui Dumnezeu în lume, este prezentă și este lucrarea lui Dumnezeu în umanitatea răscumpărată de Hristos. Teologia ortodoxă nu-L izolează pe Hristos în transcendent, nu separă capul de trupul Său (Biserica), nu desființează legătura foarte strînsă dintre Hristos și Biserică.
„între corp și cap – spune Sf. Ioan Gură de Aur – nu există loc pentru nici un interval, pentru că cel mai mic interval ne-ar face să murim”.
Prin faptul că fiecare dintre membrii Sfintei Treimi există prin ceilalți doi și pentru că în Hristos coexistă firea omenească și cea dumnezeiască. Hristos vine în Biserică și aduce bogăția de viață din sînul Treimii. El este cel ce ridică Biserica în unitatea Treimii sau cel prin care Treimea se coboară în Biserică.
Eclesiologia și Hristologia sînt, în teologia ortodoxă, noțiuni care interferează, Biserica fiind un element constitutiv și comun ambelor.
Hristos este scara lui Iacov, prin care se stabilește un circuit între Dumnezeu și credincioși. Hristos a unit ipostatic natura omenească a credincioșilor cu cea dumnezeiască, a ridicat Biserica „întemeiată de El” și a unit-o cu „Biserica absolută a Treimii”, a asociat-o vieții supranaturale a capului Său. în Biserică se prelungește tainic viața lui Hristos și, prin El, viața dumnezeiască din sînul Treimii. Biserica este, înainte de toate, lumea întrupării Cuvântului, de aceea ea a fost descrisă ca „prelungire a întrupării”. Aceasta înseamnă că Iisus Hristos rămîne prezent și actual în și prin Biserică, cea care este de la început trupul Său tainic. Biserica urmează drumul pe care l-a parcurs Hristos, trece prin toate cîte a trecut El, retrăiește tainic patimile și jertfa de pe Golgota, dar se bucură și se transfigurează, ca și Hristos, prin învierea Sa și se înalță alături de El în slava Tatălui Ceresc. Biserica parcurge, cu fiecare credincios, aceste trăiri și îl trece prin etapele vieții Sale, pentru că este unită indisolubil cu El, este viața Lui în noi.
în Biserică Hristos trăiește personal și repetă cu fiecare dintre noi ceea ce a făcut prima dată pentru toți. „Biserica este acea extindere a lui Hristos în credincioși, acest laborator în care se realizează treptat asimilarea credincioșilor cu Hristos cel înviat” (Vladimir Loschi). Dar pentru ca încorporarea noastră în El să devină reală, Biserica săvîrșește Sfintele Taine prin care Domnul pătrunde în făptura noastră.
Pentru a evidenția mai mult caracterul indisolubil între Hristos și Biserică, facem o paralelă între eclesiologia ortodoxă și cea protestantă. Astfel se constată cu ușurință că eclesiologia protestantă nu-l are pe Hristos ca centru vital al Bisericii, pentru că exclude tainele sau schimbă sensul și lucrarea celor acceptate (Botezul, Euharistia). De altfel, semnificația care se dă celor păstrate neagă Bisericii rolul de mijlocitoare între Hristos și cerdincioși și afirmă că Hristos e mult prea departe de Biserică.
Noi credem că nu putem evidenția o relație între Hristos și Biserică fără a arăta că viața Bisericii, inima acesteia, este capul, iar Hristos care pulsează prin Taine – harul mîntuitor. Astfel, pentru Biserica Ortodoxă „Tainele nu sunt niște simple semne, ci mijloace prin care ni se transmite harul dumnezeiesc cel nevăzut, sunt lucrări prin care ne întîlnim și suntem atrași de Hristos în actele Sale mîntuitoare” (Dumitru Radu – Ortodoxia).
Tainele sînt încheieturile și legăturile care unesc trupul lui Hristos pornind de la Capul Lui și prin acestea unesc pe credincioși astfel încît aceștia sînt ca un singur om avînd o singură inimă. Tainele aparțin Bisericii ca acte ale Capului ei, Hristos.
Relația dintre Hristos și Biserica Sa este cel mai bine exprimată în Euharistie. „Popasul lui Dumnezeu” (Biserica) devine trupul lui Hristos și astfel un reflex și un semn real al unității eshatologice a tuturor în Hristos. La acest nivel, Hristos istoric și Hristos eshatologic devin o singură personalitate. Firea omenească pe care a luat-o Fiul lui Dumnezeu la întrupare este condiția esențială a unirii Sale cu Biserica. Aceasta este alcătuită după modelul lui Hristos, în ea coexistînd ambele firi într-o unitate desăvîrșită.
Pentru ca legătura dintre Hristos și Biserică să fie mai lesne de înțeles se poate face o analogie cu viața cotidiană. Astfel, așa cum hrana se interiorizează și intră în constituția celui care o folosește, tot așa Hristos devine interior și principiul de existență al Trupului Său tainic: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan 6, 56).
Dacă Hristos ar veni și ar fi în Biserică numai ca Dumnezeu sau numai ca un om, Biserica n-ar mai fi extensiunea integrală a persoanei lui Hristos. Deci, dacă negăm una din firile lui Hristos, neacceptîndu-le pe amândouă simultan, negăm existența Bisericii. în Euharistie, Biserica devine o imagine a vieții trinitare a lui Dumnezeu. Caracterul eshatologic al Bisericii este subînțeles. Hristos fiind Alfa și Omega, Biserica este împărăția în care se reactualizează istoria umanității, iar Hristos își definește Omega (caracterul lui de judecător a toate) tocmai prin Biserică. Aceasta, prin Euharistie, pregătește lumea, așa cum spune părintele Arseniev: „Din Euharistie în Euharistie până la âmpărăție”. Acesta este scopul Bisericii.
Pentru a întregi această analogie între Hristos și Biserică exemplificăm opinia Sfîntului Apostol Pavel redactată în epistola Efeseni (Apostolul de la Cununie), cît și controversata operă „Cântarea cântărilor”, care exprimă în chip ideal unitatea dintre mirele Hristos și mireasa Sa, Biserica. Această cununie se va realiza la sfîrșitul lumii prin liturghia cosmică, așa cum este ea sugestiv reprezentată în iconografia ortodoxă (vezi boltele tuturor bisericilor). (Pr. prof. dr. Constantin LEONTE)ubil cu El, este viața Lui în noi.
în Biserică Hristos trăiește personal și repetă cu fiecare dintre noi cee

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!