Ascensiuni duhovnicești

Pogorîrea Duhului Sfînt – ultimul act al răscumpărării

Una dintre cele mai frumoase sărbători creștine este cea a Pogorîrii Duhului Sfînt, numită și Duminica Rusaliilor, a Cincizecimii sau „Duminica Mare”.
Ca și alte cuvinte din limba română (biserică, înger, botez, mîntuire, lege, cruce, creștin), „Rusaliile” atestă vechimea creștinismului pe teritoriul patriei noastre; termenul provine de la numele vechii sărbători păgîne „Rosalia”, o sărbătoare ce se ținea primăvara, cînd înfloresc trandafirii (rosa). Și pentru că Pogorîrea Duhului Sfînt era serbată tot în această perioadă, creștinii daco-romani i-au atribuit numele vechii sărbători amintite.
în teologia dogmatică, Pogorîrea Duhului Sfînt are o semnificație specială. Acum se împlinește făgăduința Domnului nostru Iisus Hristos făcută Sfinților Apostoli înainte de ânălțarea Sa la cer: „De Ierusalim să nu vă depărtați, ci să așteptați acolo făgăduința Tatălui, pe care ați auzit-o de la Mine… Veți lua putere venind Duhul Sfînt peste voi, și âmi veți fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și pînă la marginile pămîntului” (Faptele Apostolilor 1, 4 -8).
Prin urmare, la 10 zile după ânălțare și la 50 după înviere, un vuiet puternic, ca de vijelie, a învăluit casa unde se aflau adunați, în stare de rugăciune, Sfinții Apostoli și „limbi ca de foc” au stat deasupra fiecărui ucenic și s-au umplut toți de Duhul Sfînt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi și erau numiți toți (care-i auzeau) și se minunau” (Fapte 2, 1-4).
Astfel, în Duminica Rusaliilor, Sfinții Apostoli „s-au îmbrăcat” cu „putere de sus” ca să transmită noua învățătură cuprinsă în Evanghelia lui Hristos la toate „neamurile” pămîntului. „Cel ce va crede și se va boteza se va mîntui, iar cel ce nu va crede și nu se va boteza se va osândi” (Marcu 16, 16)
Cuprins de harul Sfîntului Duh, în acea duminică Sfîntul Apostol Petru a ținut o mare cuvîntare (prima predică din istoria Bisericii) în fața mulțimii din Ierusalim, în care preciza că Iisus Hristos cel jertfit și înviat este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Mesia, venit ca „trimis al Tatălui” pe pămînt pentru răscumpărarea omului din robia păcatului și a morții. „Pătrunși la inimă” de cuvintele Sfîntului Petru, cei prezenți acolo au crezut în dumnezeirea lui Hristos și, în consecință, s-au botezat „ca la trei mii de suflete”, „stăruind apoi în învățătura Apostolilor și în împărtășire, în frîngerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2, 41 – 42). „Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mîntuiau”. (Fapte 2, 47)
Cincizecimea „apare ca scopul ultim al iconomiei trinitare”. Urmînd Părinților putem spune, de asemenea, că Hristos este marele înaintemergător al Duhului Sfînt” (Paul Evdokimov). Marele teolog bizantin Nicolae Cabasila subliniază: „Care este efectul și rezultatul suferințelor, propăvăduirii și actelor lui Hristos? Nimic altceva decît coborîrea Duhului Sfînt asupra Bisericii. Ea trebuia să aibă loc. Duhul Sfînt s-a coborît deasupra Sfinților Apostoli, aflați la un loc, după ce toate Tainele lui Hristos fuseseră împlinite” (Explicarea Sfintei Liturghii, cap. 27).
Cincizecimea nu este, așadar, o simplă consecință și, deci, o continuare a întrupării Fiului. Ea constituie al cincilea act al Răscumpărării (mîntuirea obiectivă). în același timp, ea este al doilea act al Tatălui: Tatăl trimite pe Fiul și acum trimite pe Duhul Sfînt, dar împreună cu Fiul se realizează această „trimitere”.
Prezent în lume și pînă la Rusalii, dar numai prin lucrarea Sa, ca Persoana trinitară ce introduce energiile divine în creație, Duhul Sfînt „vine” în lume acum, la Cincizecime, ca Ipostas, ca Persoană, pentru a lucra în interiorul naturii umane restaurate și înnoite de Hristos, în care era prezent tot Duhul. De aceea ne și rugăm Duhului Sfînt: „Vino și Te sălășluiește între noi și ne curățește de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”.
Un lucru foarte important: Cincizecimea este actul de naștere în istorie al Bisericii lui Hristos-Kyrios, ca trup al Său și comuniune de persoane prin El în Duhul Sfînt; Duhul nu S-a împărtășit pe Sine unuia singur, ci tuturor, adică Sfinților Apostoli aflați la un loc, dar fiecare bucurîndu-se de harurile Duhului în comuniune cu ceilalți.
„Iisuse înălțat! o iarăși cerul
cu Tine plin, Tatăl și cu Duhul
fiii pămîntului sunt rug fierbinte
Venirea Ta o cheamă murmurînd văzduhul”
(Octavian Voicu, ânălțarea Domnului)

pr. prof.dr. Constantin LEONTEogia dogmatică, Pogorîrea Duhului Sfînt are o semnificație specială. Acum

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!