Ascensiuni duhovnicești

Vestitul eremit

• Sfîntul Daniil Sihastrul – sfetnicul și duhovnicul Sfîntului Ștefan cel Mare (2)

în condițiile noi de viață zgomotoasă de pe valea Putnei, sihăstria înțeleptului schimnic era tot mai tulburată de curiozitatea oamenilor, încît el nu mai avea liniștea pe care o dorea. Se spune, în sfîrșit, că după moartea mitropolitului Teoctist I, în anul 1477, voievodul, clericii și drepcredincioșii moldoveni doreau ca arhipăstor pe Daniil Sihastrul. Auzind ceea ce se plănuia, acesta, călăuzit de duhul smereniei, a părăsit valea Putnei, a trecut munții spre miazăzi și s-a oprit într-un loc liniștit de pe malul Corbului sau al Voronețului, asemănător cu acela de pe lîngă apa Vițeului. în realitate, atunci el se afla la Voroneț, unde și-a făcut paraclis și chilie sub stînca numită Șoimul. Spre chilia Cuviosului Daniil de la Șoimul se îndrepta, mai cu seamă în vremuri de restriște și de cumpănă, însuși domnul Moldovei, Ștefan cel Mare, care cunoștea de demult vrednicia duhovnicească a vestitului eremit. Astfel, cronicarul Ion Neculce nota în „O samă de cuvinte”, ceea ce păstrase fără îndoială poporul, că după ce a fost el copleșit de năpustiitoarea putere otomană, la Valea Albă, în anul 1467, „au mărs pe la Voroneț, unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil. Și bătînd Ștefan Vodă în ușa sihastrului, să-i descuie, au răspuns sihastrul să aștepte Ștefan Vodă afară pînă își va isprăvi ruga. Și după ce ș-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ștefan Vodă. Și s-au spovedit Ștefan Vodă la dînsul. Și-au întrebat Ștefan Vodă pe sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închina-va țara la turci, au ba? Iar sihastru’ a zis să nu o închine că războiu’ este al lui, numai după ce va izbîndi să facă o mănăstire acolo, în numele Sfîntului Gheorghe, să fie hramul bisericii”. Strîngînd oaste, „feliuri de feliuri de oameni”, Ștefan a reînceput lupta împotriva turcilor, izgonindu-i din țară. „Și întorcîndu-se înapoi, Ștefan Vodă, încheie Neculce, s-au apucat de au făcut mănăstirea Voronețul. Și au pus hramul bisericii Sfîntul Gheorghe”.
S-a afirmat, însă, fără temeiuri istorice sigure, că Daniil Sihastrul ar fi condus, în ultimii ani ai vieții sale, mănăstirea Voroneț în calitate de „stareț”. Mai întîi, trebuie reținut că în covîrșitoarea majoritate a hrisoavelor moldovenești cunoscute, mai ales a celor din a doua jumătate a veacului al XV-lea, conducătorul unei mănăstiri este menționat cu titulatura de egumen, și nu cu aceea de stareț. într-adevăr, în unele documente din secolul al XVI-lea, despre care va fi vorba în cele ce urmează, este pomenit cu titulatura de „sfîntul stareț”, dar cu altă semnificație.
Plecînd el din Valea Putnei, unde după zidirea bisericii și întemeierea mănăstirii de acolo nu mai avea liniștea pe care o cereau firea și năzuința sa după desăvîrșire, retrăgîndu-se în preajma Voronețului, cînd trecerea sa din cele de aici era aproape și viețuind mai departe într-o chilie, dincolo de freamătul zilnic al treburilor mănăstirești, Daniil n-ar fi primit răspunderea de egumen. Asemenea multor cuvioși din Pateric, el trebuie să fi rămas, pînă la apusul său, ceea ce a fost totdeauna: părintele duhovnicesc al ucenicilor și al fraților săi.
Daniil Sihastrul a fost înmormîntat în partea sudică a pronaosului bisericii Voroneț. Mormîntul său este acoperit de o lespede de gresie groasă.
***

Cuviosul Daniil Sihastrul, a cărui pomenire în calendar este la 18 decembrie, devine, desigur, unul dintre cei mai cunoscuți sfinți români, atît datorită calității sale de duhovnic și sfetnic al domnitorului Ștefan cel Mare și Sfînt, cît și datorită traiului său de ascet. Născut la începutul secolului al XV-lea ca fiu al unor creștini din nordul Moldovei, Sfîntul cuvios Daniil Sihastrul este rezultatul mediului duhovnicesc în care a trăit. Faptul că, în calitate de duhovnic și sfetnic al voievodului Ștefan cel Mare și Sfînt, Cuviosul Daniil a influențat istoria neamului românesc, arată limpede cît de mare a fost forța spirituală exercitată de el, ca și de mediul duhovnicesc din care a făcut parte. în conștiința istorică și în tradiția religioasă a românilor voievodul Moldovei a fost totdeauna Ștefan cel Mare și Sfînt. La 2 iulie 1504, cînd a încetat din viață, trecînd astfel în viața veșnică și în memoria credinței creștine, care l-a însuflețit în toate actele sale, Ștefan cel mare și Sfînt a devenit unul din cele mai luminoase simboluri ale istoriei noastre și ale întregii Ortodoxii. Ștefan cel Mare și Sfînt a încorporat în istoria poporului român credința nestrămutată în triumful și puterea binelui, strîns legate de dragostea față de Dumnezeu și de conștiința misiunii Bisericii în lume și în istorie. (Pr. prof. dr. Constantin LEONTE)are

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!