Ascensiuni duhovnicești

Tezaurul vieții creștine

• Sfînta Euharistie în teologia și viața duhovnicească n Postul Mare – perioada de maximă importanță pentru âmpărtășirea creștinului n Sfînta Euharistie – cununa spiritualității creștine

Spiritualitatea ortodoxă urmărește desăvîrșirea credinciosului în Hristos pe calea unui urcuș duhovnicesc continuu, în care chipul umanității lui Hristos plină de viață și harul Duhului Sfînt se întipăresc tot mai deplin în cel care înaintează spre unirea cu Dumnezeu. Această spiritualitate filocalică, specifică Orientului ortodox, implică purificarea continuă de patimi (asceză) și creșterea prin virtuți pînă la statura deplinătății lui Hristos (Efes. 4,13). Dar asceza nu înseamnă distrugerea umanului, ci tocmai înaintarea spre profunzimile de taină ale acestuia, în care Hristos sălășluiește începînd din apele Botezului și se dezvoltă prin împărtășirea tot mai deasă și cu vrednicie cu Trupul și Sîngele lui Hristos în Euharistie. De aceea, în centrul spiritualității răsăritene stau drumul și urcușul tainic spre Hristos prin adîncul nostru, susținut de harul dumnezeiesc împărtășit nouă prin Sfintele Taine ale Bisericii, după realizarea purificării de patimi și a creșterii în virtuți.
Cum desprindem din teologia duhovnicească a Sfinților Părinți îndumnezeirea omului nu este o imitare morală, legalistă a lui Iisus Hritos, ci o prezență și o lucrare directă a lui Hristos în noi, din inițiativa Lui, care dinamizează și actualizează legătura potențială cu El. Firea din orice ipostas uman este legată potențial cu firea omenească din Persoana divino-umană a lui Iisus Hristos. Privită dinspre om, îndumnezeirea este restaurarea și fortificarea firii umane. De aceea, în urcușul spre îndumnezeire (epectază), cea dintîi treaptă este ascetica sau eliberarea voluntară de patimi prin „mortificarea” păcatului. însă, în acest proces de epectază și transfigurare, care-l duce pe creștin pînă la treapta cea mai înaltă a desăvîrșirii sale, un rol special îl dețin Sfintele Taine. Prin Tainele întemeiate de Mîntuitorul nostru în Biserica Sa, spiritualitatea creștină își găsește împlinirea, Sfînta Euharistie fiind centrul vieții creștine și cununa spiritualității. Ceea ce sînt lumina și căldura soarelui pentru fire, aceea este Euharistia pentru suflet. Pentru Sfinții Părinți, âmpărtășania depășește, prin însemnătatea ei, toate lucrările lui Dumnezeu, chiar creația lumii. Ea este cel mai mare și continuu miracol de un preț inestimabil; în ea rezidă toată viața sufletului și trupului nostru, tot tezaurul vieții creștine.
Biserica împărtășește harul în Duhul Sfînt pentru a transforma în mod categoric și universal viața creștinului. Spiritualizarea îndumnezeitoare a firii Mîntuitorului continuă în cei care participă la „Sfîntul Său Trup”. Ei nu sînt numai asemănați cu Hristos, ci sînt hristificați, întrupați cu adevărat în Hristos și „părtași ai plinătății Sale” (Col.2, 9). De aceea, Sfînta Euharistie este Taina sfîntă a proslăvirii lui Hristos și este Taina plinătății în Hristos.
Cuvintele adresate de Mîntuitorul ucenicilor Săi, prin care le zugrăvea transfigurarea în starea viitoare prin învierea Sa, anume: „Atunci nu mă veți mai întreba nimic”, se referă la darul plinătății în Hristos. Prin păcat, oamenii erau robiți și nu mai puteau aduce roadele pomului celui bun. Sfînta Euharistie este, deci, „îngrășămîntul” cu care Dumnezeu, împreună cu celelalte Sfinte Taine, îngrijește pomul cel neroditor sau prin care El transformă pe oameni în „pămîntul cel bun”. Sfîntul Ioan Gură de Aur arăta că toți cei care se împărtășesc cu vrednicie devin „ca leii”, simbol al puterii de neînvins. Nu este vorba de o arvună, ci de focul iubirii dumnezeiești, prin participare și în sensul perihorezei (și al comunicării însușirilor), de proprietăți ale celor două naturi. Sau, cum o spune atît de bine Inocențiu, episcop de Taurida: „Ne împărtășim cu Hristos, dar Hristos ni se împărtășește nouă”. Astfel, Dumnezeu se face om și omul se îndumnezeiește; întrupării lui Dumnezeu îi răspunde îndumnezeirea omului.
în Ortodoxie, dogma nu este un scop în sine, ci prin Sfintele Taine și Euharistie devine izvor de viață și mîntuire. Teologia Sfinților Părinți se transformă în experiență spirituală. Sfințenia nu se discută doar teologic, ci se realizează printr-un progres duhovnicesc, pornind de la trăirea în cult, în special cea euharistică. Pe linia aceasta, „a face Teologie” înseamnă, ca sens ultim, a trăi în Duhul lui Dumnezeu, în duhul adevărului. Pe aceste culmi, se poate parafraza expresia plină de înțeles a lui Evagrie Ponticul: „Dacă ești teolog, roagă-te cu adevărat; și dacă te rogi cu adevărat, ești teolog!” în sens euharistic: „Dacă ești teolog, împărtășește-te cu vrednicie; și dacă te împărtășești cu vrednicie, ești Teolog!”. (Pr. prof. dr. Constantin LEONTE)l spiritualității răsăritene stau drumul și urcușul tainic spre Hristos prin adîncul nostru, susținut de harul dumnezeiesc î

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!