Ascensiuni duhovnicești

învierea Domnului

„Nu vă temeți, știu că voi căutați pe Iisus cel răstignit. Nu este aici, căci s-a sculat precum a zis. Veniți de vedeți locul unde a zăcut. Mergeți și spuneți ucenicilor că s-a sculat din morți…” (Matei 28, 5 – 7)

Sărbătoarea Sfintelor Paști ne oferă cuvenitul prilej să medităm la semnificația morții și a învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii!
Din conținutul Sfintelor Evanghelii reiese că răstignirea lui Iisus a avut loc vineri, la ceasul al treilea (Marcu 15, 25), adică la nouă dimineața. Succesiv, la ceasul al șaselea, sau la ora douăsprezece, cînd e ziua mai luminată, „întuneric s-a făcut peste tot pământul, până la ceasul al nouălea” (Marcu 15, 33), sau până la ora trei după-amiază. Care e sensul acestui „întuneric”? Părintele Dumitru Stăniloae a reflectat că „începea să se stingă viața de pe pământ a Soarelui dumnezeesc, care a făcut lumina cosmosului pentru om. începea să n-o mai vadă Iisus ca om; ce rost mai avea ca ea să lumineze? Se va arăta pentru omul care va învia o altă lumină: lumina Soarelui dumnezeesc” (Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, Sibiu, 1991).
Slăbit de puterile omenești, ajuns la culmea durerii și a chenozei Sale, la ceasul al nouălea, sau la trei după-amiază, Iisus „a strigat cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani!; adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul M
eu, pentru ce M-ai părăsit?” (Marcu 15, 34). Prin cuvintele: „Dumnezeule, Dumnezeule, pentru ce M-ai părăsit?”, Iisus și-a exprimat durerea maximă și culmea suferinței Sale. Apoi, după ce a strigat cu glas mare: „Părinte, în mâinile Tale încredințez sufletul Meu” (Luca 23, 46), a spus: „Săvârșitu-s-a! Și plecându-și capul, și-a dat duhul” (Ioan 19, 30). Prin cuvîntul „Părinte”, Iisus arăta că El continua să-L simtă pe Dumnezeu ca Tată iubitor, iar prin cuvîntul „Săvîrșitu-s-a” arăta realizarea celei mai mari opere a iubirii lui Dumnezeu față de oameni, opera de mărturie obiectivă (Răscumpărarea). „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Unicul Său Fiu l-a dat (la jertfă) ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3, 16).
Moartea lui Iisus a fost un eveniment atît de cutremurător, că însuși sutașul și ostașii romani care au văzut-o „s-au înfricoșat foarte, zicînd: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta” (Matei 27, 54).
Sfîntul Chiril al Alexandriei a tîlcuit că „Evanghelistul n-a spus simplu că Iisus a murit, ci că Și-a dat duhul, se înțelege în mâna Tatălui” (comentariul la Evanghelia Ioan). După ce Iisus „și-a dat duhul”, Iosif din Arimateea și Nicodim (ucenici tainici ai Lui), L-au înmormîntat într-un mormînt nou, în care nu mai fusese îngropat nimeni, din grădina unde fusese răstignit (Ioan 19, 38 – 42).
învierea lui Hristos a avut loc a treia zi „după Scripturi”, mai precis la începutul zilei a treia de la răstignire sau în ziua întîia a săptămînii (duminica). După înviere, Iisus procedează într-o înțeleaptă ordine pentru a convinge pe Apostoli și, prin ei, pe toți următorii Săi despre învierea Sa. Mai întîi a dat prilejul unor ucenici să vadă mormîntul gol și piatra de pe el răsturnată. Era prima dovadă și cea mai obiectivă că El a înviat. în continuare, Iisus s-a arătat în mai multe rînduri ucenicilor Săi, mai întîi Mariei Magdalena și femeilor mironosițe (Matei 28, 9). Sf. Evanghelist Luca și Sf. Pavel amintesc scurt și de o arătare către Petru (Luca 24, 34; 1 Cor. 15, 5). Peste zi Iisus S-a arătat și la doi din cei șaptezeci de ucenici, pe care îi știa că merg spre Emaus (Luca 24, 13 și urm.). „Și când a stat împreună cu ei (Luca și Cleopa) la masă, luând El pâinea, a binecuvântat și frângând a dat lor”. Această Euharistie (prima după învierea Sa), le-a adus îndată aminte că ea a fost săvârșită exact de învățătorul lor înainte de răstignirea Lui. „Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut și El s-a făcut nevăzut de la ei” (Luca 24, 30 – 31).
Sfîntul Evanghelist Ioan ne relatează că „în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), și ușile fiind încuiate, unde erau adunați de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor, și le-a zis: „Pace vouă! Și zicînd aceasta, le-a arătat mâinile și coasta Sa” (Ioan 20, 19 – 20). Sfîntul Chiril al Alexandriei comentează: „Observă cum și prin această intrare minunată prin ușile încuiate a arătat Iisus iarăși că e Dumnezeu prin fire și nu altul, decât Acela, care a conviețuit odinioară cu ei (Apostolii). Dezgolind coasta trupului Său și arătând chipurile cuielor, a arătat clar că și-a sculat trupul atârnat pe cruce și și-a înviat trupul pe care L-a purtat, blesfiintând moartea pe care o suferise aceasta, odată ce e Viață și Dumnezeu după fire”.
Iisus S-a arătat Apostolilor și în a opta zi după prima arătare, tot prin ușile încuiate. Aceasta a făcut-o ca să întărească și mai mult pe Apostoli, dar și pe următorii Săi în convingerea despre învierea Sa. Acum El l-a invitat pe Sfîntul Apostol Toma (care nu fusese prezent la prima Sa arătare) să-și pună mîna pe semnul cuielor și al coastei, ca să se convingă că Cel înviat este învățătorul lor. Toma a răspuns, exprimîndu-și în mod concentrat credința sa: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28). Iisus s-a bucurat că Toma s-a convins despre învierea Sa, dar i-a zis: „Pentru că ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20, 29).
Verificarea învierii lui Hristos prin Apostoli e foarte importantă, deoarece le-a dat puterea să mărturisească adevărul ei, pe Hristos cel înviat, chiar cu prețul vieții lor. Pe de altă parte, Iisus însuși a ținut, îndată după înviere, să li se arate ucenicilor Săi în mod repetat în această zi a învierii Sale, Duminica. Prin aceasta, a dat Bisericii, care va lua ființă la Cincizecime, tot în ziua învierii Sale (Duminica), porunca să țină această zi ca sărbătoare a învierii Sale.
Hristos a înviat! / Adevărat a înviat! (pr. prof. dr. Constantin LEONTE) oricine crede în El să nu piară ci să aib

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!