Viața de har
• taina originară a mîntuirii – Hristos n eficiența sacramentală a teandriei eclesiale n Sfintele Taine în viața Bisericii
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, manifestarea personală a Sfintei Treimi și a lucrării Sale divine în planul uman este Taina originară și atotcuprinzătoare a mîntuirii noastre. Fiul lui Dumnezeu întrupat a fost voit de Tatăl ca „unicul acces la realitatea mîntuirii”. Sfîntul Apostol Pavel ne încredințează că „Unul este Dumnezeu, Unul este și Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Iisus (2 Tim. 2, 5). Sfîntul Chiril al Alexandriei, aprofundînd rolul Fiului în lucrarea mîntuirii obiective, voită de Tatăl, spune: „Omul, întorcîndu-se de la Dumnezeu și supărînd pe Dumnezeu prin păcat, Hristos l-a așezat iarăși în fața Tatălui în Sine ca și cel dintîi (om). A murit rădăcina neamului omenesc ca o mamă în Adam, dar cei din ea, adică noi, am odrăslit din nou în Hristos și suntem și ne mîntuim, avîndu-L pe El viață și ca o a doua rădăcină” (a neamului omenesc). De aceea, spune Sfîntul Grigore Palama, Hristos este Noul Adam „care nu se mai învechește ci din care lumea se înnoiește continuu”.
Harul și adevărul ne-au venit prin Hristos (Ioan 1, 14 – 17), dar locuirea și rodirea acestora în noi începe prin Sfîntul Duh, în
Biserica întemeiată la Cincizecime. Prin venirea Duhului Sfînt, viață lui Dumnezeu se extinde în oameni, Treimea locuiește în noi și ne îndumnezeiește; ea ne oferă energiile și lucrările sale necreate prin care noi participăm la viața de iubire a lui Dumnezeu. „Viața de har se împlinește în biserică, pentru fiecare membru (al ei), prin căile sale proprii, misterioase și insondabile. Cu toate acestea, plăcutu-i-a Domnului să stabilească o formă determinată, accesibilă tuturor, a primirii harului Sfîntului Duh în Sfintele TAINE”.
Sfintele Taine sînt relații personale cu Hristos și o continuă și multiplă dăruire personală a lui Hristos oamenilor în Biserică sau Bisericii și celor ce se încorporează în Hristos ca mădulare ale Bisericii. Aceste relații personale cu Hrisos sînt pline de putere și de viață dumnezeiască pentru Biserică și credincioșii ei. Acesta este, de altfel, și rostul Tainelor: de a ne împărtăși puteri dumnezeiești pentru înnoirea și întărirea vieții pămîntești a omului, mai precis la începutul marilor slujiri și etape ale vieții pămîntești, arătîndu-se prin aceasta că și etapele și slujirile principale ale vieții pămîntești sînt daruri ale lui Dunezeu și că ele au nevoie continuă de ajutorul lui Dumnezeu.
Botezul, Mirungerea și Euharistia marchează încorporarea și începutul vieții noastre spirituale în Hristos și Biserica Lui, ca o comunitate a celor botezați în Hristos, pecetluiți cu Duhul Lui și uniți deplin cu Hristos care ni se oferă ca mîncare și bătură duhovnicească spre și mai multă viață prin Trupul și Sîngele Lui euharistic pline de Duhul Lui.
Sfintele Taine susțin și edifică viața Bisericii și a credincioșilor ei. Prin Taina Pocăinței ne restabilim în starea dobîndită prin Botez, Mirungere și Eufaristie (sau și prin alte îmărtășanii) spre a ne apropia iarăși cu vrednicie de unirea euharistică – desăvîrșita întîlnire cu Hristos. Sfîntul Nicolae Cabasila, mare liturgist laic din secolul XIV (dar canonizat în 1984 de biserica Greciei) și-a intitulat tratatul asupra Sfintelor Taine: „Viața lui Hristos”, explicînd rolul Tainelor în dezvoltarea duhovnicească a omului. Sfîntul Ioan de Kronstadt, preot de o mare sfințenie la începutul veacului XIX, descrie în Viața în Hristos experiența lui euharistică; toate acestea ne arată că „adevărata patrie a sufletelor ortodoxe este Biserica Tainelor liturgice”. Nicolae Cabasila parafrazează chiar Faptele Apostolilor și zice: „Datorită Sfintelor Taine – care vestesc moartea și îngroparea Domnului – ne naștem și noi la viața duhovnicească, cu ajutorul lor creștem în ea și ajungem să ne unim în chip minunat cu însuși Mîntuitorul nostru. Căci prin aceste lucrări sfinte viem, ne mișcăm și suntem, cum spunea Sfîntul Pavel” (Fapte 17, 28).
Mîntuitorul Hristos este Taina teandrică prin excelență, izvor și putere a vieții și lucrării teandrice a Bisericii și a creștinului. Prin Hristos și Duhul Său cel Sfînt „Biserica este plină de Treime”, iar Sfînta Treime se dăruiește Bisericii prin bogăția vieții dumnezeiești adusă de Duhul Sfînt la venirea lui personală în lume, la Cincizecime, pentru a întemeia Biserica și a rămîne mereu în ea pînă la sfîrșitul veacurilor. în Taina originară, Hristos, Biserica este atrasă ca trup al Său, intrată în istorie ca formă concretă de întîlnire și comuniune personală, în Duhul, a oamenilor cu Dumnezeu, la Cincizecime și hrănită și în continuă creștere, ducînd pe membrii ei pînă la vîrsta desăvîrșită a bărbatului Hristos (Efes. 4, 13) prin Sfintele Taine, pe care numai ea le săvîrșește cu ajutorul Duhului Sfînt, prin episcop și preot.
De ce aceasta? Pentru că mîntuirea noastră izvorăște de la Tatăl prin Hristos, Fiul Său întrupat în Duhul Sfînt, lucrător în Biserică, unde există plenitudinea adevărului dumnezeiesc și Sfintele Taine prin care se prelungește în noi Taina originară, Hristos – Domnul și Mîntuitorul nostru. (pr. prof. dr. Constantin LEONTE) i Dumneze
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.