Stațiunea montană Slănic Moldova va avea începînd din acest sezon estival centru de permanență, în care la orice oră din zi și din noapte, locuitorii orașului sau turiștii pot apela, la nevoie, la serviciile unui medic de familie. Decizia de organizare a centrului de permanență a fost luată în ultima ședință de Consiliu de Administrație al Direcției de Sănătate Publică (DSP), unde s-a luat în considerarea faptul că, în această perioadă a anului, afluența crescută a turiștilor atrage după sine și creșterea cazurilor în care acești au nevoie de asistență medicală. Momentan, permanența medicilor de familie se asigură la Slănic doar pe timpul zilei, de la ora 8.00 la orele 20.00, nu și pe timpul nopții. (Cezara DUȚĂ)
Asistență medicală și pe timpul nopții la Slănic Moldova Slănic
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.