Asistenții personali din Bacău și-au vărsat tot năduful

Redacția Ziarul de Bacău

• la instruirea de la Bacău ei și-au arătat nemulțumirea față de serviciile medicilor de familie și din spital, față de materialele proaste din care sînt alcătuite protezele și față de lipsa accesibilităților în trafic

La Teatru de Animație din Bacău a avut loc, în cursul zilei de ieri, a doua etapă a întîlnirii dintre reprezentanții Primăriei muncipiului și cei ai Inspectoratului Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap (ISTPH) din Bacău. În municipiu sînt 536 de însoțitori ai persoanelor cu handicap de gradul I. La întrunire a fost chemată să participe a doua jumătate a acestora și cei care nu s-au putut prezenta în ziua de miercuri. Cei prezenți au aflat despre reglementările legale în vigoare în ceea ce privește

rolul însoțitorului și statutul persoanei cu handicap, cum se

îngrijește o persoană cu handicap și care sînt nevoile acesteia, tipuri de handicap, precum și reguli generale privind asistarea persoanei cu dizabilități. Dacă la întrunirea de miercuri, asistenții au fost mai liniștiți și au preferat să li se prezinte problemele de specialiști, ieri au fost gălăgioși și de multe ori a fost necesar să se facă apel la liniște. Principala problemă la care au vrut să afle răspuns însoțitorii personali a fost faptul că salariul unui asistent personal este prea mic în comparație cu efortul depus. „În plus, din salariu nu putem oferi bolnavului un regim alimentar adecvat”, a declamat o voce feminină de sală, care s-a prezentat ca însoțitoarea unui copil cu handicap. Alte glasuri din sală au solicitat ca în loc de bilete pe transportul interurban să li se aprobe o cotă de benzină, deoarece persoana cu handicap este nevoită să meargă în diverse clinici, iar mijloacele de transport nu asigură accesibilitățile necesare. Însoțitorii personali au mai tras un semnal de alarmă și în ceea ce privește modul de comportare neadecvat a unor medici de familie sau din spital, atunci cînd se face o internare. „O parte din asitenți au solicitat salvarea ca mijloc de transport, mai ales în cazul persoanelor cu handicap care fac fizioterapie. Această problemă a fost ridicată la minister și de Costel Sălbatecu, șeful Comisiei de Expertiză Medicală, dar în acest moment aceast lucru nu este în concordanță cu prevederile legale. O altă cerință a fost scutirea de la plata energiei electrice, dar de această facilitate la abonament beneficiază doar nevăzătorii. Nemulțumirea lor a vizat și activitatea Casei Județene de Asigurări de Sănătate, pentru că susțin ei, la procurarea protezelor, a ghetelor ortopedice, cărucioarelor sau cîrjelor li se percep taxe, cînd ele ar trebui să fie gratuite. O altă problemă este natura proastă a materialului din care sînt fabricate acestea”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, inspector șef la ISTPH Bacău. Ea a promis petiționarilor ca se va interesa personal de starea materialului din care sînt confecționate aceste dispozitive. O parte din însoțitori și-au arătat dorința de a fi înființate magazine ca acelea de tip economat cu produse dietetice. Nu au fost uitate nici plîngerile împotriva transportului urban. Însoțitorii s-au plîns că sînt puși să plătească biletul atunci cînd nu sînt cu persoana cu handicap, dar legea spune că drumul e gratuit doar cînd asistentul este cu persoana aflată în îngrijire. „Dar dacă eu trebuie să fac piața în interesul persoanei cu handicap pe care o îngrijesc, de ce să mai plătesc bilet?”, a întrebat retoric o însoțitoare gospodină. „Cred că această întîlnire a avut un efect constructiv, chiar dacă însoțitorii n-au primit răspunsuri mulțumitoare la problemele cu care se confruntă. După semnarea procesului verbal vom stabili măsurile legale pentru cei care nu s-au prezentat din motive imputabile lor la Teatru de Animație”, a mai precizat inspectorul șef de la ISTPH Bacău. (C.T.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.