Perle pe diagonala 47!
Ca mai tot omul modern, sînt și eu un sclav al micului ecran de sticlă ce-mi servește la micul dejun, la prînz și la cină, zi de zi, fără răgaz, porția de informații „la minut”. Între cele trei reprize de asalt mediatic, îmi completez dieta cu știrile servite de posturile locale cu ifose de vedete naționale. Au ceva aparte, un farmec inconfundabil de rustic cu parfum de nu – mă – prosti. Ia uite-l, dom’le, ar putea exclama unii atinși pe la coardele sensibile. Cine-i ăsta să ne-o spună, el nu-și publică inepțiile tot într-o gazetă de provincie?
Contrazi – i dacă ai argumente! Dar așa, ca-ntre colegi agățați fiecare pe ramura lui, tot le-o spun. Nu cu răutate. Să se distreze și ei, fiindcă în ce mă privește mi-au făcut cadou o minunată după-amiază. Mai rîd încă și acum, cînd îmi reamintesc perla cu pricina. Bună de pus într-o antologie a umorului involuntar. Acum cîteva zile o știre bombă a ținut pagina întîi a cotidianelor, cît și a jurnalelor de actualități difuzate de posturile băcăuane de radio și televiziune: împușcatul de la Oituz. Senzațional, vîlvă mare, urmăriri ca-n filme, focuri de armă. Tot tacîmul, mai puțin happy-end-ul pentru periculosul infractor. Crainicul de la un post local de televiziune, cu patru litere în generic, vădit marcat de dramatismul întîmplării pe care tocmai o relata, ne-a servit perla: „… chiar și după ce polițiștii l-au imobilizat cu spray paralizant, urmăritul a continuat să alerge prin curțile oamenilor, încercînd să scape…”. Acu’, stau și mă întreb: dacă nelegiuitul cu pricina fusese imobilizat, pe deasupra și paralizat, cum de mai putea alerga, de rupea pămîntul, cocoțîndu-se pe garduri și acoperișuri? Nici că pot pricepe chestia! Sau poate că era doar așa, puțin imobilizat și oleacă paralizat pe ici, pe colo, prin părțile neesențiale, de fugea ca un zmeu după răpitorii Ilenei Consînzene! Ori am devenit deficitar la capitolul „semantică”. Mai știi?! Nici nu vreau să mă gîndesc la ce spuneau, mai zilele trecute, specialiștii CNA despre limba de gang cu coroană de regină vorbită pe la televiziuni cu pretenții, despre vulgarizarea și agresarea limbii. Mofturi, nene! E drept, știrea tv e pentru urechi, o auzi și trece, dar nu înseamnă că nu lasă urme. Care distrează sau zgîrie timpanul. Una e s-o spui pe note, alta e să o servești a la Chioru Lăutaru. Tot nu mă dumiresc: dacă-i mort cadavrul, cum de poate să mai miște? Ceva nu-i în regulă cu mine, drept pentru care m-am hotărît: mă duc la psihiatru să mă caut de nervi. Că la lingvist trebuie să meargă alții…(Mihai Buznea)
Lasă un răspuns