După Mărțișor,” Babe”, și „Moși”, cînd calendaristic s-a pășit deja în primăvară, astăzi se trece și de echinocțiul de primăvară, care marchează începutul primăverii astronomice. Fenomenul are loc la ora 20.26 și reprezintă intrarea Soarelui în primul semn zodiacal, al Berbecului, cînd longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade. Mișcarea aparentă a Soarelui, determinată de mișcarea reală a Pămîntului pe orbită, generează inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite momente ale anului, datorită poziției aproximativ fixe în spațiu a axei de rotație a Pămîntului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia. Astfel, pe bolta cerească, Soarele parcurge, într-un an, un cerc mare, numit ecliptică (ce marchează de fapt planul orbitei Pămîntului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23 grade și 27 minute.
La momentul echinocțiului de primăvară, Soarele traversează ecuatorul ceresc, trecînd din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Cînd Soarele se află în acest punct, numit „punct vernal”, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină – la data respectivă – egalitatea duratei zilei cu cea a nopții, îndiferent de latitudine. La latitudinile României, pentru care se poate considera valoarea medie de 45 grade, această cifră reprezintă și valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezei. Durata zilei va fi în continuă creștere, iar cea a nopții în scădere, pînă pe 21 iunie, cînd va fi solstițiul de vară. (Adrian George AGAFIȚEI) la data respectivă – egalitatea duratei zilelor cu cea
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.