Astăzi începe campania „SAPARD 2004”

Redacția Ziarul de Bacău

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău, în colaborare cu Camera de Comeț, Industrie și Agricultură Bacău și cu patronatele județene ale întreprinderilor mici și mijlocii deschid astăzi, 18 octombrie, campania SAPARD 2004 – pentru popularizarea programului de finanțare din fonduri europene. Campania are loc sub auspiciile Ministerului Agriculturii și ale Agenției și birourilor SAPARD și se va derula pe o perioadă de trei luni, prin întîlniri directe și seminarii de instruire cu potențialii beneficiari din mediul rural. Astfel, se va forma o echipă județeană din patru experți ai instituțiilor implicate în campania de promovare, care se vor deplasa în cele 80 de comune din județ. Campania „SAPARD 2004” pune accent pe mediatizarea investițiilor posibile prin Programul SAPARD, pe criteriile de eligibilitate, dar și pe evidențierea importanței și a implicațiilor integrării României în Uniunea Europeană. De asemenea, lectorii vor explica termenii specifici utilizați în procesul de accesare a fondurilor SAPARD. Cei patru experți ai echipei județene vor putea oferi lămuriri la toate întrebările și neclaritățile potențialilor beneficiari și vor înregistra, pentru analiză și evidență, toate problemele semnalate. Obiectivele principale ale campaniei sînt furnizarea informațiilor utile pentru cunoașterea Programului și pentru accesarea fondurilor SAPARD, distribuirea de materiale informative și înregistrarea și evaluarea dificultăților semnalate de potențialii beneficiari în accesarea fondurilor SAPARD. (Petru DONE)tățile potențialilor beneficiari și vor înregistra, pentru analiză și evidență,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.