Toată suflarea creștină serbează astăzi, 15 august, Adormirea Maicii Domnului, numită în popor (mai ales în părțile Moldovei) și Uspenia (termen slav) sau Sîntă-Maria Mare. Este una dintre cele patru sărbători mari închinate Maicii Domnului și amintește de ziua în care Sfînta Fecioară și-a dat obștescul sfîrșit. După o pioasă tradiție veche, cunoscută mai întîi în Apus și trecută apoi și în Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfînta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca și dumnezeiescul ei Fiu. De aceea, în Apus, în anul 1950, legenda a fost decretată dogmă în Biserica Romano-Catolică, iar sărbătoarea a primit denumirea de Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare Maria.
Știri documentare despre existența sărbătorii Adormirii Maicii Domnului nu avem decît din secolul V, din Siria. Locul ei de origine este probabil Ierusalimul, căci, în vechile sinaxare georgiene ziua de 15 august reprezenta sărbătoarea aniversării anuale a sfințirii unei biserici a Maicii Domnului, zidită în secolul V, de Ikelia Romana, între Ierusalim și Betleem, aproape de locul unde era mormîntul Rachelei, și unde, după tradiție, Sfînta Fecioară a făcut un popas cu puțin înainte de Nașterea Mîntuitorului. În secolul VI, sărbătoarea este menționată și în Apus, pentru prima dată la Sfîntul Grigorie, episcopul de Tours, dar acolo Adormirea se serba la 18 ianuarie, iar în unele părți la 15 ianuarie. Se pare că generalizarea sărbătorii în Răsărit se datorește împăratului bizantin Mauriciu (sec. VI), care a rezidit biserica Maicii Domnului din Ghetsimani și care a fixat definitiv și data sărbătorii la 15 august. În Apus, sărbătoarea a fost generalizată puțin mai tîrziu, de către papa Teodor I, care era de origine ierusalimiteană și care a impus data de 15 august, ca în Răsărit. Numai creștinii din Galia și copții egipteni sărbătoresc Adormirea la vechea dată (18 ianuarie). (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns