Așteptau invitație specială!

Administrator

Instituțiile și ONG-urile nu s-au îngrămădit la strîns deșeuri

Cînd e rost de criticat, ONG-urile dau năvală, iar vehemența cu care își susțin cauza este remarcabilă. Cînd e vorba însă de activități, considerate de unii ingrate, nimeni nu mai iese în față, toată lumea este ocupată cu alte treburi mai importante. Dovadă e acțiunea demarată de comisarii Gărzii de Mediu Bacău. Ieri, de ziua lor, aceștia au vrut să dea un bun exemplu și au ieșit să colecteze deșeurile menajere de pe Măgura. Acțiunea, mediatizată în presă, nu s-a bucurat însă decît de sprijinul Centrului Regional de Ecologie, și acesta destul de nesemnificativ în condițiile în care doar doi membri și-au făcut timp să se alăture comisarilor de la Garda de Mediu. „Nu am reușit să ajungem decît noi doi pentru că restul sînt la școală sau la serviciu. Este o zi de luni și e mai dificil, nu am putut mobiliza voluntarii”, explică Gabriel Grițcu, coordonatorul CRE. Practic, la acțiunea de ieri nu au participat decît comisarii, juristul și șoferul de la Garda de Mediu, cei doi membri ai CRE și patru reprezentanți ai Administrației Naționale a Drumurilor. Nici instituțiile publice nu s-au bulucit la strîns gunoaie, măcar pentru a da la rîndul lor un bun exemplu. Și mai surprinzător este că de la acțiune au lipsit și reprezentanții celor două instituții care se ocupă tocmai de protecția mediului. „Ne așteptam să răspundă mai multe ONG-uri, proprietari de păduri, reprezentanți ai administrației publice care au obligații clare privind protecția mediului. Nici Agențiile de Protecție a Mediului nu sînt prezente. La fel, Direcția Silvică nu s-a implicat deloc. Este prima dată cînd organizăm o asemenea acțiune. Ne-am gîndit ca Ziua Gărzii de Mediu să o sărbătorim prin muncă. Această acțiune trebuie înțeleasă ca un semnal de alarmă, un avertisment în primul rînd pentru primari, care ar trebui să se intereseze de ce se întîmplă pe terenul lor”, arată Cornelia Nemeș, comisar la Garda de Mediu. Dezinteresul arătat de ONG-uri și instituțiile publice față de această acțiune ar putea fi pus și pe seama faptului că Garda de Mediu a lansat doar în presă un apel către populație de a participa la colectarea de deșeuri. „Noi facem această acțiune pentru noi, demonstrativ. Nu știu dacă era nevoie de invitații. Cine voia să vină, era binevenit. Cei din instituții probabil că au și ei treburile lor. Oricum, au citit în ziar și puteau să vină chiar dacă nu am trimis invitații”, spune Titi Secară, comisarul șef al Gărzii de Mediu. Ce-i drept, pare cam ciudat să inviți pe cineva la muncă. Și, oricum, o invitație nu-și prea are rostul în condițiile în care „intrarea” era liberă. Nu la fel consideră și reprezentanții instituțiilor cărora li se părea normal să fie invitați la această acțiune. „Acțiunea lor nu a fost anunțată la noi. Am citit în ziare sîmbătă și era prea tîrziu. Am vrut să trimit acum, pe la 12.00, dar deja încheiaseră acțiunea. Au spus că e frig și burnițează și nu mai pot continua. Acum mai este un aspect, ei invitau voluntari, dar noi nu sîntem voluntari. Cu toate acestea, noi am vrut să fim alături de Garda de Mediu. însă, trebuiau trimise invitații, și la ong-uri, și instituțiilor. Noi cînd facem o acțiune facem invitații din timp”, spune Dana Micu, șeful Serviciului Implementare și Politici de Mediu (cea care o înlocuiește pentru cîteva zile pe Corina Pricope, directorul APM, cît timp aceasta e la un curs de perfecționare INA). Directorul Agenției Regionale pentru Protecția Mediului, Iulian Movilă, motivează absența angajaților de la această acțiune prin programul extrem de încărcat al instituției. „Programul instituției este extrem de încărcat și nu am reușit să participăm la o asemenea acțiune”, spune Iulian Movilă. Directorul Direcției Silvice, Gheorghe Savu, spune, la rîndul lui, că nu a primit invitație și nici nu știa de o asemenea acțiune. „Capitolul organizare a lăsat de dorit. Noi, cînd facem astfel de acțiuni, trimitem invitații la toate instituțiile. Chiar nu știam de această acțiune”, spune Gheorghe Savu. Chiar și fără ajutor, comisarii Gărzii de Mediu au reușit ieri să adune 260 de saci cu deșeuri menajere. Angajații au avut grijă să respecte și principiul colectării selective. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.