ASTERIX Relu din Bijghir

Relu din Bijghir – așa cum mi-a zis el că-l cheamă – e unul dintre copiii sărmani ai acestei țări. Din păcate, prea mulți sînt copiii aceștia care mănîncă o dată pe zi și se îmbracă din ce le dau vecinii mai avuți. Relu are 10 ani și spune că „e trecut în clasa a patra „. Astăzi, cînd am stat de vorbă, e sîmbătă, e dimineață, să fie ceasul 9,00, e „postat” în dreptul pieții celei mari din urbea noastră, chiar lîngă ușa unui cunoscut magazin alimentar. Lumea care intră și iese nu-l prea ia în seamă. Copilul e cît un degetar de mare, e îmbrăcat în haine ponosite – pantaloni prea largi pentru el și o flanea care, se vede, a mai fost purtată de generații întregi, în picioare are niște pantofi sparți, iar pe cap poartă o pălărie neagră, ponosită și ea. În mîinile roșii de frig – în dimineața asta de septembrie e chiar frig, un frig nelalocul lui pentru acest mijloc de lună – are cîteva legături cu rădăcini de hrean. Pretinde cinci mii de lei pe legătură, spune că maică-sa le-a scos din pămînt și le-a curățat și le-a pregătit pentru piață, el a venit la Bacău să le vîndă și să ducă banii acasă. Cum a ajuns aici, de la o distanță destul de mare pentru el, deoarece satul e, undeva, pe malul stîng al Siretului, nu chiar departe de oraș, dar, la zece ani, distanțele, deși-s scurte, sînt, totuși, destul de… lungi, și pe urmă, un copil singur trebuie să aibă curaj să pornească la acest drum, asta n-o aflu. Îmi zice, doar, că-s zece copii acasă, la părinți, nu știe al cîtelea e el, dar bănuiește ceva, parcă al șaselea, a mai venit în oraș, știe drumul, nu-i e frică să ajungă aici și să plece acasă, chiar dacă va avea în buzunare ceva bani. Banii vor fi, de data asta, pentru caiete, că e mare de-acum, e într-a patra, cărțile le-a primit, unele sînt chiar noi, celelalte sînt vechi, îi place să învețe și abia așteaptă să înceapă școala. Îl privesc – de sub pălăria prea mare pentru el se ițesc, totuși, cîțiva zulufi blonzi – și mă gîndesc la copiii de altădată, tot așa, sărmani, care au învățat și au ajuns cineva în viață… (Eugen VERMAN)