În fața casei mele a răsărit un zarzăr. Cineva a aruncat, acolo, un sîmbure, și sîmburele acela a dat naștere unei mlădițe străvezii și mlădița aceea a crescut, și a crescut… Zarzărul și-a înfipt bine rădăcinile, mai întîi firave și căutătoare, mai apoi viguroase, sub plapoma fertilă a pămîntului unde fusese aruncată sămînța. Și așa, sub privirea mea contemplativă și visătoare, firul acela bicisnic a devenit tulpină și, mai apoi, copac decis să dea fructe. În primăvară, spre bucuria mea și a vecinilor iubitori de natură, pomul acesta, încă în devenire, a înflorit – flori albe, imaculate, brăzdate ici-colo de roziul speciei sale. Și a mai trecut o vreme și, tot așa, spre bucuria noastră, florile acelea diafane au dat în fruct. Era, pare-mi-se, prin mai – iunie, și tare m-am mai bucurat! Zilnic am admirat viața aceasta care, în definitiv, nu se deosebește cu nimic de viața mea. Și eu și zarzărul sîntem copii ai aceleeași naturi, și eu, și el respectăm aceleași legi… Deodată, însă, zarzărul meu a început să dea semne de boală. Frunzele i s-au zbîrcit, iar fructele, multe, tare multe și promițătoare, n-au mai crescut. Au rămas așa, parcă în așteptare, parcă tare și-ar fi dorit ca cel care le-a dat viață să continue să trăiască și să le dea totul pentru a deveni ceea ce, îndeobște, natura știe să facă… L-am privit zilnic, în fiecare dimineață i-am pus apă la rădăcină, dar, îndărătnic, zarzărul și-a continuat, imperturbabil și nefericit, drumul spre moarte. Trei săptămîni am lipsit din oraș. Cînd am revenit l-am găsit cu frunzele galbene, un galben profund, ca un om mort de ciroză. Da, zarzărul meu – cu florile lui albe și vesele din primăvară – a murit. Coroana sa, care părea, deunăzi, că se va avînta spre cer, spre viața cea atît de frumoasă, e căzută, iar frunzele sînt mulțime de lumînări care-i ard, triste, la căpătîi… Așa mi-am amintit de fostul meu prieten Mihai Sturza, mort la datorie, la 20 de ani, și îngropat într-un cimitir dintr-un oraș moldav. Zarzărul meu va avea aceeași soartă. În primăvara următoare, cînd sorocul i-ar fi spus să dea viață, va fi tăiat și luat și dus… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns