Băieții ăștia doi și-au „instalat afacerea” chiar aici, în centrul orașului, lîngă statuia Poetului. Îi văd și-mi spun că la noi e posibil orice… Chiar să și vinzi niște nuci în plin centrul urbei. Îs doi băieți destul de bine făcuți, înalți, frumoși, isteți. Vreau să spun că au așezat pe jos, în plin trotuar, cîteva grămezi de nuci. Cîte zece nuci într-o grămadă. Îi întreb „dacă-s de vînzare” – întrebare, desigur, ca să fie pusă – și-mi spun că „da”, dar grămăjoara asta de zece nuci costă 15 mii. Le privesc palmele și degetele – sînt negre de la iodul nucilor – și-mi amintesc, nostalgic ce sînt, că și eu, pe vremea aceasta, cu tare mulți ani în urmă, tot așa aveam palmele. Nici nu așteptam să se coacă bine nucile și începeam să le culeg. Eu și frații mei le culegeam, încă de crude, dar ni se păreau minunea minunilor. Și, tot așa, mergeam pe unde apucam, și le vindeam și făceam ceva bani pentru caiete și creioane de la prăvălia madamei Șoor, evreica aceea bătrînă și binevoitoare… Acum, îi văd pe acești doi băieți și ei îmi spun că sînt frați, unul e într-a opta și celălalt e într-a șaptea, vor să facă ceva bani că acuși începe școala…
Cînd îmi spun că „acuși începe școala”, o undă de tristețe le brăzdează obrajii frumoși și, atunci, iar mi-aduc aminte că și pe vremea copilăriei mele, cînd începeau să se coacă nucile, ne întristam, se apropia școala, adio libertate totală, adio băi în Bistrița, adio clipe fericite fără matematică și zoologie, deși, ce-i drept, citeam multe cărți, dar citeam din plăcere și din bucuria pe care ne-o dădeau cărțile acele între coperțile cărora trăiam alături de Di Sand sau George Farrow… Îi cred, deci, pe băieții aceștia, acuși începe școala, dar, mă bucur cînd aflu că-s, de fapt, premianți în clasele lor din școala din Gherăiești – cartier al Bacăului – și că banii „scoși” din cei trei nuci din ogradă sînt destinați caietelor și celorlalte „accesorii” trebuincioase învățării… Iar cînd îi mai întreb ce vor să ajungă, sînt tare încîntat cînd aflu că visul lor e să brăzdeze mările lumii ca marinari, vis pe care l-am avut și eu dar care, din păcate, nu s-a realizat…
Eugen VERMAN
Lasă un răspuns