Ăștia pen’ ce s-or fi chinuit în „școală”?

Claudiu BOANGIU

Dai în dambla! O dată, că-i căldură, dar te împaci la gîndul că ăsta-i sezonu’. Și încă o dată, cînd vezi, negru pe alb, că o mulțime de aspiranți la statutul de cadre în învățămînt știu, din materia pe care s-au școlit să o predea elevilor, cam atît cît a uitat furnica. Cum să nu te îngrozească ideea că treizeci la sută dintre candidații intrați în focul examenului de titularizare au luat note sub cinci? Iar nota care îi propulsează în cursa pentru titularizare trebuie să fie de la șapte în sus. Pentru informaticieni, candidați care au obținut cele mai mici note – în mare parte de unu, doi și trei – ar putea fi imaginată o teorie fantezistă, care să le justifice rezultatele. Oamenii ăștia au „centura negră” la cunoașterea sistemului binar de operare, specific tuturor computerelor, unde apar doar două cifre: 0 (zero) și 1 (unu). Atracția lor firească față de cele două semne convenționale de reprezentare grafică a numerelor poate fi un element care să-i fi determinat să se oftice chiar și atunci cînd au luat un nesemnificativ doi sau trei în teză, ratînd obiectivul atingerii lui „unu” (zero fiindu-le inaccesibil la un examen). Rîzînd, glumind, e normal să te întrebi de ce nu au optat pentru un „rotund” 10 (zece), număr (și notă la examen, totodată) în care se regăsesc ambele elemente atît de dragi lor?! Ce frumos ar fi „curs” decarii pe lista lor cu rezultate…

E lesne de înțeles că te pun pe gînduri rezultatele bieților candidați, dintre care unii sînt la primul „hei-rup” din ceea ce speră să devină viitoarea lor carieră. Printre ei sînt, însă, și foarte mulți tineri aflați la a doua sau a treia încercare de a „prinde” un șapte și, eventual, un post „la oraș” sau cît mai aproape de acesta. Dacă nu, barem un „cinci, cinci și ceva” și încă un an, ca suplinitori calificați, la catedră. Numai că vina pentru eșecurile cu care le este „răsplătită” munca nu le aparține în totalitate. Vorbesc dascălii mai vîrstnici cum că învățămîntul universitar nu mai este ce-a fost. Că n-are cum să iasă un profesionist din oricare tînăr care se încăpățînează să urmeze două facultăți de-odată. Mai ales că nu a optat pentru ele pentru că ar avea vocație, ci pentru că sînt la modă sau așa au vrut babacii. Că apariția creditelor transferabile și posibilitatea de a susține examenele oricînd, fără a mai risca repetenția, numai la pus cu burta pe carte nu-i îndeamnă pe cei tineri. Mai dulce-i chiulul! Metodica predării e greoaie și, colac peste pupăză, nu este aceeași în toate zonele țării, iar lucrările se pot nota într-un centru în care corectorii nu-s de acord cu ceea ce ai scris tu, cel din Bacău, de exemplu. Ceea ce te poate face să pierzi vreo trei puncte la examen. Peste toate, ideea că-n învățămînt nu-i de trăit, datorită salariului mic pe care îl primesc la începutul carierei de profesor, îi face pe mulți să se piardă pe traseu, uitînd că o dată cu trecerea timpului și afirmarea profesională încep să iasă bănișori buni din „pregă”. Pînă acolo, însă, e cale lungă. Așa stînd lucrurile, nu-i de mirare că vezi un absolvent de filologie cum îți schimbă scrumiera la masă sau un „chimist” amestecînd vinul cu apa pe la vreo cramă. Asistat în munca-i novatoare de un absolvent de biologie, pregătit oricînd s-alunge bezmeticele drosofile, cu o cîrpă. Și-atunci, te-ntrebi…reo trei puncte la examen. Peste toate, ideea că-n învățămînt nu-i de t

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!