Atacul liberal

Ștefan RADU

Propunerea premierului Tăriceanu și a ministrului Apărării Atanasiu de a se stabili un program al retragerii trupelor noastre de pe frontul din Irak a fost analizată (și anatemizată) în fel și chip. Nu știu cîte pagube produce în politica externă a României și nici nu am toate datele pentru a cataloga evenimentul. Constat doar că din punct de vedere al strategiei de partid liberalii au dat o lovitură genială de imagine pe plan intern. Dintr-o singură mișcare, au tras preșul de sub picioarele atît ale președintelui, cît și ale opoziției. în urmă cu două, trei luni, dl Băsescu vorbea despre stabilirea unui program al retragerii. De aceea nu înțeleg de ce a reacționat acum atît de isteric?! Poate există ceva adevăr în zvonurile privind intenția sa de a propune în CSAT exact acest lucru, însă premierul i-a furat ideea și procentele de popularitate. De fapt – spun unii mai bine informați – asta l-a înfuriat pe președinte… Războiul său cu Tăriceanu capătă dimensiuni internaționale și duc scandalul interminabil pe arena politicilor externe. Acesta este un fapt grav, pe care românii îl vor înțelege abia după ce vor constata efectele imediat următoare.

înainte de a arbitra această dispută dintre premier și președinte, cred că ar fi mult mai util să vedem dacă nu există, cumva, motive obiective pentru mișcarea liberalilor. în primul rînd, sondajele de opinie arată că românii s-au speriat după ce militarii noștri din teatrul de război au început a cădea victime atacurilor de guerilă. Am spus întotdeauna: imediat ce România a aderat la coaliția constituită în jurul Statelor Unite (fără vreo legătură cu NATO sau ONU), ea a intrat în război. Sîntem o țară aflată în stare de război, după toate regulile clasice ale domeniului. Acest aspect a fost ignorat (și minimalizat) în informările oficiale. Nu am dat atenția cuvenită unor evenimente previzibile în acest context. De exemplu, arestarea recentă a unui tînăr ardelean – Ioan Florian Lesch, convertit la Islam, în 2002, sub numele de Aynan Hassan – care pregătea un atentat în Timișoara a fost luată în derîdere. Ba că individul este bătut de soare în cap, ba că avem de-a face doar cu un gest teribilist, însă nu am auzit să fi pus cineva problema și din perspectiva „dacă explozia avea loc?”… Chiar trebuie să ajungem să numărăm morții prin piețele publice, prin metrou sau prin aeroporturi pentru a lua în serios activitatea serviciilor de informații și a trupelor antitero? Pînă la proba contrarie sîntem datori să dăm crezarea specialiștilor din domeniu, ofițerilor de informații care încearcă – și iată că reușesc – să prevină tragediile, nu doar să le contabilizeze. Ieri, un nou personaj, un tînăr yemenit, a fost reținut pentru bănuiala că pregătea acțiuni teroriste în România. Din nou am ascultat declarații despre cît de politicos și de liniștit era individul în relațiile sale cu vecinii. Ne imaginăm, cumva, că un terorist trebuie să fie musai scandalagiu, cu restanțe la asociație, violent cu bătrînele? Dimpotrivă! Are nevoie de multă discreție și de aprecierea comunității în care trăiește. Buna lui creștere nu este un argument care să contrazică eficiența celor de la SRI. Mai bine am mulțumi lui Dumnezeu (și din cînd în cînd celor care ne apără cu discreție) pentru că încă nu trăim terorizați în casele noastre, în orașele noastre, în stațiunile turistice care ne îmbie la relaxare. Și așa tragedia este destul de mare atunci cînd militarii noștri se întorc din Orientul Mijlociu în sicrie. Ar fi dezastruos ca frontul să se mute printre tarabele din piețe.

Un al doilea aspect pe care îl consider important este dreptul la opinie și dialog democratic. Liberalii au propus o temă de discuție. A-i cataloga drept trădători de neam și supuși unor grupuri de interese obscure mi se pare exagerat. Au și ei argumentele lor și ar merita să le ascultăm. Politica externă nu se face doar în genunchi și cu urechea ciulită la „marele licurici”. Orice decizie am lua, unii se vor supăra, alții ne vor susține. Cînd ne-am declarat total pro-americani, au fost cancelarii vest-europene nemulțumite. Cînd punem în discuție o problemă mult dezbătută în SUA (vizionați documentarul „Fahrenheit 9/11″) se cutremură axa dlui președinte. Asta este viața! însă dreptul de a exprima opinii și de a propune teme îl are oricare cetățean al acestei țări, dacă vom accepta că după Revoluția din ’89 s-a schimbat ceva în țara asta. Asta este tot ce am cîștigat cu adevărat, chiar dacă președintele este nemulțumit.u înțeleg de ce a reacționat acum atît de isteric?! Poate există ceva adevăr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!