~4 min lectură 0 comentarii

Atenție! Înșelăciunile prin telefon continuă! Trei brăileni reținuți de polițiștii băcăuani!

Redacția Ziarul de Bacău

Trei brăileni sunt cercetați de polițiștii băcăuani pentru înșelăciune prin telefon. Doi dintre ei au fost reținuți, iar unul se află în stare de arest într-un penitenciar din țară.

foto

În baza unei sesizări primite în anul 2013, poliţiştii de investigaţii criminale au început cercetările şi au identificat o persoană de sex masculin, aflată în detenţie într-un penitenciar din ţară, care a reuşit să înşele prin telefon o femeie din Bacău.    Din cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul din judeţul Brăila, în timp ce executa o pedeapsă privativă de libertate, ar fi apelat telefonic partea vătămată şi pretinzând că este reprezentantul unei firme de telefonie, a anunţat persoana contactată că a câştigat un premiu de 10 000 de euro, iar condiţia pentru a intra în posesia acestuia era plata prin mandat poştal a unei sume de bani.

Astfel, bărbatul ar fi convins partea vătămată să trimită suma de 2 000 de lei, prin mandat poştal, pe numele unui bărbat de 27 de ani, din Brăila. Acesta, împreună cu un alt bărbat de 29 de ani, tot din Brăila, s-au deplasat la oficiul poştal, de unde au ridicat suma în cauză, de care au dispus conform indicaţiilor primite de la persoana încarcerată. Tot din investigaţii, poliţiştii au stabilit că persoana în cauză, ar fi contactat alte două persoane, din județele Bacău şi Vâlcea, de la care ar fi primit suma totală de 23 000 de lei.

Cei doi brăileni de 27 și 29 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă. În continuare poliţiştii continuă cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.

PENTRU PREVENIREA ACESTUI TIP DE ÎNŞELĂCIUNE, POLIŢIŞTII VĂ RECOMANDĂ:

  • nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui concurs/sondaj organizat de o firmă de renume şi cu o puternică reputaţie;
  • dacă primiţi mesaje sau apeluri pe telefoanele mobile, sunaţi operatorul de telefonie pentru a vă confirma dacă este în derulare vreun concurs sau vreo campanie de premiere a abonaţilor;
  • de regulă, orice campanie derulată de operatorii de telefonie mobilă este intens mediatizată, atât pe canalele de televiziune cât şi în presa scrisă;
  •  nu daţi curs la solicitarea unor sume de bani, pe care trebuie să le trimiteţi în anumite conturi sau prin orice alte mijloace, fără să fiţi siguri că în schimbul lor puteţi primi ceea ce vi se promite! Cereţi cât mai multe date despre persoana care vă solicită sumele sau propuneţi o întâlnire pentru a se legitima şi să o puteţi verifica ! Sesizaţi la Poliţie aspectele în neregulă pentru a putea preveni acest gen de înşelăciune;
  •  nu comunicaţi nimănui – prin intermediul mijloacelor de telefonie, internet, fax – datele dumneavoastră de identificare sau ale firmei în care vă desfăşuraţi activitatea. Recomandarea este valabilă şi pentru codurile de reîncărcare sau parolele personale;
  • firmele de telefonie al căror client sunteţi vă transmit date sau solicitări doar prin numere scurte – compuse din 3 sau 4 cifre – în niciun caz prin intermediul unor numere normale, de client, ori prin apelare de pe un număr necunoscut/privat/ascuns;
  • notaţi numărul de telefon de la care aţi fost contactat sau de la care aţi primit mesajul de tip SMS, numele persoanei care vă contactează, calitatea în care se prezintă şi păstraţi apelurile şi mesajele SMS, pentru ca datele să poată fi verificate de organele de cercetare penală, în eventualitatea în care aţi fost deja prejudiciaţi;

ATENŢIE!

nu expediaţi sume de bani prin mandate on-line;

nu depuneţi bani în contul unor persoane necunoscute;

nu comunicaţi codul de reîncărcare al unor cartele telefonice unor persoane necunoscute !

 

sursa foto

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.