Posesorii de vehicule care nu și-au îndeplinit obligațiile legale referitoare la inspecția tehnică periodică (ITP) riscă, de la 1 iulie, să li se suspende înmatricularea vehiculului. „Posesorii de mașini au posibilitatea de a verifica pe site-ul Registrului Auto Român (RAR), încă de la data de 10 mai, dacă inspecția tehnică periodică valabilă a vehiculului deținut este înregistrată în baza de date. Cei care dețin mașini și sînt siguri că ITP-ul a fost corect efectuat într-o stație autorizată de RAR pentru această activitate, dar nu se regăsesc în baza de date a Registrului, trebuie să completeze un formular de sesizare”, ne-a declarat Constantin Șoșu, directorul reprezentanței Bacău a Registrului Auto Român. în ceea ce îi privește pe proprietarii de vehicule noi, aceștia nu sînt incluși în baza de date a Registrului Auto Român și vor efectua inspecția tehnică periodică la data menționată în certificatul de înmatriculare al vehiculului. „Inspecția tehnică periodică se face o dată la doi ani, iar prețul uneia este de aproximativ 850.000 lei vechi. Ea durează aproape 50 de minute, în funcție de mașină”, a explicat directorul Șoșu. Posesorii de vehicule second-hand importate din străinătate vor efectua căutarea completînd pe site-ul RAR rubrica referitoare la seria CTV a vehiculului deținut. în momentul de față, pe raza județului Bacău sînt 17 stații autorizate în care se poate face această inspecție tehnică. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.