FR Atletism a întocmit deja proiectul de calendar competițional pentru 2014. Majoritatea marilor competiții se vor desfășura în Capitală. Totuși, Bucureștiul a mai scăpat câte ceva printre degete. Este vorba despre finala Juniorilor îI (indoor), programată pentru 22 martie. De asemenea, s-a păstrat tradiția ca Universitarele Indoor să fie găzduite de Sala de Atletism din Bacău, pe 2 februarie, iar sezonul de sală din noul an ă fie deschis de Cupa Bistriței, pe 19 ianuarie. Etapa intermediară de campionat pentru Seniori, Tineret și Juniori I, din 2 februarie, ar putea fi cuplată cu Memorialul „Dorin Melinte”. În ceea ce privește sezonul outdoor, FR Atletism a prevăzut din nou Grand-Prix-ul de Aruncări Lungi de la Onești, care are toate șansele să se dispute însă din nou la Bacău, la fel ca în 2013, pe 24 mai. (Peter KELMANN)
Atletism: Bacăul va găzdui finala națională la Juniori III indoor în 2014
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.