~2 min lectură 0 comentarii

Atletism: Succese în serie pentru neobositul Martin Benchea-Joca

Redacția Ziarul de Bacău

sport.atle

Veteranul Martin Benchea-Joca (CSM Bacău 2010) a participat săptămâna trecută la două competiții importante, la care a avut o comportare excelentă.

Prima a fost semimaratonul „Păncenii”, ediția întâi, organizată de primăria din Panciu, în colaborare cu FR Atletism. Băcăuanul de 59 de ani s-a clasat pe locul 3 la general, în condițiile în care veteranii n-au avut o competiție separată.
La doar o zi după ce a alergat cei 21 km, Martin Benchea-Joca a participat la Crosul Loteriei Românie, terminând pe locul 8 la genera. Din nou, el a fost înscris la Seniori, neexistând o secțiune separată Veterani.

Pentru ca turul de forță să fie complet, fondistul băcăuan – vicecampion balcanic de semimaraton la cat. U60, va participa duminică, 6 octombrie, la Maratonul Internațional București, cuplat cu Campionatul Național de Maraton. O premieră pentru el, la care a visat de mult timp, o cursă pe care-și dorește enorm s-o ducă la bun sfârșit. E o competiție de anvergură, cu înscriși din aproximativ 20 de țări, estimările organizatorilor fiind pentru aproximativ 1000 de participanți. De-a lungul vremii, puțini sportivi băcăuani au luat startul la proba-probelor în atletism. (Peter KELMANN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.