Direcția județeană de Statistică Bacău a dat publicității, la sfîrșitul săptămînii trecute, coordonatele generale ale dezvoltării economico-sociale a județului pînă în luna martie a acestui an. Acestea sînt cuprinse în cele două publicații ale Direcției, revista „Infostat” – nr. 3 și „Buletunul statistic lunar” – martie 2005. Revista „Infostat” cuprinde, astfel, indicii de volum și date despre valoarea producției industriale, date despre stocul valoric de produse finite, despre contractele economice și poductivitatea muncii, dar și despre efectivul de salariați și gradul de utilizare a timpului de lucru în industrie. De asemenea, se fac referiri statistice la numărul înmatriculărilor de societăți comerciale cu participare străină de capital, la dezoltarea agriculturii, la exportul din producția proprie a întreprinderilor băcăuane, dar și la prețurile de consum și la activitatea de protecție a consumatorilor. Cîștigurile salariale și puterea de cumpărare la nivelul lunii martie, activitatea de turism, situația indicatorilor care vizează șomajului și demografia încheie partea de detaliere a unor indicatori statistici la nivelul județului Bacău. Ca de obicei, „Infostat” conține și o analiză statistică pe o temă dată. în numărul pe luna martie analiza aparține lectorului universitar doctorand Bogdan Nichifor, de la Universitatea Bacău, și se intitulează „Coordonatele pieței internaționale a publicității”. Buletinul statistic lunar conține principalii indicatori economico-sociali la nivel național, dar și de la nivel local – în speță din județul Bacău. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.