Garnizoana Bacău şi autoritățile locale au marcat azi Ziua Imnului Naţional al României, printr-o festivitate în piața Tricolorului. Ceremonialul militar a fost susținut de Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” şi Inspectoratul … [Citeşte mai departe...] despreFOTO VIDEO Ziua Imnului Naţional al României a fost marcată şi în Bacău
Contestația lui Gabriel Berca față de arestul preventiv a ajuns la Curtea Supremă
Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află contestația depusă de Gabriel Berca față de măsura arestului preventiv pentru 30 de zile decisă săptămâna trecută de Curtea de Apel Bacău, la solicitarea DNA. Termenul de judecată stabilit este 4 august, iar sentința ce se va da va fi … [Citeşte mai departe...] despreContestația lui Gabriel Berca față de arestul preventiv a ajuns la Curtea Supremă
COMUNICAT DE PRESĂ privind derularea proiectului „Consiliere, inovare, simulare – pentru acces real la piaţa muncii (C.I.S.)”
Proiectul, Consiliere, inovare, simulare – pentru acces real la piaţa muncii (C.I.S.), POS DRU/161/2.1/G/139667, cofinanţat din Fondul social european, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 2, Domeniul major de intervenţie 2.1., al cărui beneficiar este … [Citeşte mai departe...] despreCOMUNICAT DE PRESĂ privind derularea proiectului „Consiliere, inovare, simulare – pentru acces real la piaţa muncii (C.I.S.)”
Tranzacție șoc! Cătălin Grigoriu a vândut Comfert pentru aproape 20 milioane de euro. Ce se întâmplă cu Pambac?
Grupul irlandez Origin Enterprises va prelua compania Redoxim, din Timişoara, pentru 35 milioane euro, şi Comfert, din Bacău, pentru 19,4 milioane euro, cei doi distribuitori de îngrăşăminte, produse fitosanitare şi seminţe având anul trecut venituri cumulate de 685 milioane lei (155 milioane euro), … [Citeşte mai departe...] despreTranzacție șoc! Cătălin Grigoriu a vândut Comfert pentru aproape 20 milioane de euro. Ce se întâmplă cu Pambac?
Marcelin Șolot, primarul comunei Mărgineni, plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile
UPDATE: Judecătoria Bacău a decis în urmă cu câteva minute plasarea în arest la domiciliu a primarului Marcelin Șolot, pentru 30 de zile. În această perioadă, Șolot nu are voie să ia legătura cu martorii. Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău l-a reținut aseară pe Marcelin Șolot, primarul … [Citeşte mai departe...] despreMarcelin Șolot, primarul comunei Mărgineni, plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile
Șoseaua de centură a Bacăului: TERMENUL REALIST la care ar putea începe efectiv lucrările
Ministerul Transporturilor a emis Autorizaţia de Construire pentru șoseaua de centură a Bacăului, dar asta nu înseamnă că lucrările efective încep azi sau mâine, mai sunt câteva etape de îndeplinit, unele birocratice, altele ce țin de șantierul efectiv. Mai întâi, din informațiile obținute de … [Citeşte mai departe...] despreȘoseaua de centură a Bacăului: TERMENUL REALIST la care ar putea începe efectiv lucrările
Spectacolul de dans irlandez Saint Patrick and Friends ia cu asalt Bacăul și Târgu Ocna
Spectacolul Saint Patrick and Friends al trupei de dans irlandez Irish Way revine într-o nouă formulă pe scenele din România. În data de 1 august, trupa va susține două spectacole la Târgu Ocna și unul la Bacău. Proiectul este finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și … [Citeşte mai departe...] despreSpectacolul de dans irlandez Saint Patrick and Friends ia cu asalt Bacăul și Târgu Ocna
Urmărit în Bulgaria, arestat pe Aeroportul din Bacău
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Poliţie de Frontieră Aeroport Bacău au depistat un cetăţean român pe numele căruia autorităţile din Bulgaria emiseseră un mandat european de arestare, pentru comiterea de infracţiuni economice. Duminică după-amiază, la Aeroportul Internaţional George … [Citeşte mai departe...] despreUrmărit în Bulgaria, arestat pe Aeroportul din Bacău
Șoseaua de centură a Bacăului are autorizație de construire, urmează ordinul de începere a lucrărilor
Cu întârziere de câteva luni față de graficul anunțat la semnarea contractului, s-a emis și autorizația de construire pentru lucrările la șoseaua de centură a municipiului Bacău. Acesta este ultimul pas înaintea ordinului de începere a lucrărilor. „În data de 15.07.2015 Ministerul … [Citeşte mai departe...] despreȘoseaua de centură a Bacăului are autorizație de construire, urmează ordinul de începere a lucrărilor
De ce a fost arestat Gabriel Berca pentru 30 de zile. Motivarea Curții de Apel Bacău
Gabriel Berca i-a promis denunțătorului în cauză, în cadrul unor întâlniri publice pe care le-a recunoscut, dar și prin intermediul fostului deputat Mihai Banu, că își va folosi influența pe lângă factorii de decizie din Guvern pentru alocarea unor fonduri către firma acestuia, se arată în motivarea … [Citeşte mai departe...] despreDe ce a fost arestat Gabriel Berca pentru 30 de zile. Motivarea Curții de Apel Bacău
Theaterstock, un festival „de milioane”! Primăria va susține jumătate din costuri
Costurile Festivalului Theaterstock, ce va avea loc în Bacău între 1 și 16 august, sunt estimate de conducerea Teatrului Bacovia la 3,2 milioane de lei. Directoarea Anca Sigartău a solicitat Primăriei să susțină de la bugetul local mai mult de jumătate din această sumă. La ședința Consiliului … [Citeşte mai departe...] despreTheaterstock, un festival „de milioane”! Primăria va susține jumătate din costuri
Crucea Roșie, apel umanitar pentru două familii sinistrate din Săucești, județul Bacău
Echipa Crucii Roșii Bacău a mers la cele doua familii sinistrate din comuna Săucești, ale căror case au ars în totalitate, în urma unui scurtcircuit la instalația electrică. Este vorba despre o familie de pensionari și despre o familie cu doi copii – un băiețel de doi ani și jumătate și o fetiță de … [Citeşte mai departe...] despreCrucea Roșie, apel umanitar pentru două familii sinistrate din Săucești, județul Bacău
Master Planul pe Transport. Cu ce se alege județul Bacău în următorii 15 ani
În următorii 15 ani, Bacăul va fi legat de Iași prin Pașcani, tot pe acolo va putea ajunge la Târgu Mureș, pe autostradă, iar Moldova va avea o a doua străpungere spre Ardeal prin autostrada Brașov-Bacău. În teorie, vom avea și drumuri expres, aeroport modernizat și parte a unui centru multimodal. … [Citeşte mai departe...] despreMaster Planul pe Transport. Cu ce se alege județul Bacău în următorii 15 ani
Doctorul estetician băcăuan Constantin Stan s-a înscris în UNPR
Cunoscutul doctor estetician băcăuan Constantin Stan s-a înscris în UNPR. Supranumit „esteticianul vedetelor”, doctorul Stan se alătură, la 59 de ani pe care-i are, ca prim-vicepreședinte, echipei de medici de la conducerea Departamentului pentru Sănătate, formată din deputatul Camelia Bogdănici, … [Citeşte mai departe...] despreDoctorul estetician băcăuan Constantin Stan s-a înscris în UNPR
Faraoani: Un băiat de nouă ani s-a spânzurat pentru că mama lui plecase la muncă în Germania
Un copil în vârstă de nouă ani s-a spânzurat, vineri, în grădina unei case din comuna băcăuană Faraoani la doar câteva ore după ce mama lui plecase la muncă în Germania, lăsându-l în grija unei rude. "După ce am mâncat împreună cu familia, l-am lăsat să se joace cu fiica mea în curte în timp ce … [Citeşte mai departe...] despreFaraoani: Un băiat de nouă ani s-a spânzurat pentru că mama lui plecase la muncă în Germania
Angajamentul ECO SUD pentru o viață mai curată
Ne-am propus să promovăm o viață de calitate. Oamenii de știință o definesc ca fiind echilibrul între aer, apă și factorii de mediu, o armonie necesară care apropie omul de natură, de fericire și de starea de bine. Prin investiții în domeniul ambiental, în protejarea pânzei de apă freatică, în … [Citeşte mai departe...] despreAngajamentul ECO SUD pentru o viață mai curată
Alertă meteo: Cod portocaliu de caniculă în Bacău
Judeţele Bihor, Arad, Timiş, Vaslui Galaţi şi, parţial, Bacău şi Vrancea vor fi, sâmbătă, sub cod portocaliu de caniculă, iar Capitala şi restul judeţelor, cu excepţia Sucevei, Harghitei, Covasnei şi Braşovului, vor fi total sau parţial sub cod galben. În cursul zilei de sâmbătă, vremea va fi … [Citeşte mai departe...] despreAlertă meteo: Cod portocaliu de caniculă în Bacău
Referat DNA: Gabriel Berca si Mihai Banu s-ar fi certat pe banii de mita. UPDATE Curtea de Apel l-a arestat pentru 30 de zile pe Gabriel Berca
UPDATE: În urmă cu câteva minute, Curtea de Apel Bacău a dispus, la solicitarea DNA, arestarea pentru 30 de zile a lui Gabriel Berca. Acesta ajunge în arestul Poliției Bacău, unde deja se află fostul deputat Mihai Banu. Gabriel Berca i-a reproșat în 2012 lui Mihai Banu, la acea vreme deputat PDL, … [Citeşte mai departe...] despreReferat DNA: Gabriel Berca si Mihai Banu s-ar fi certat pe banii de mita. UPDATE Curtea de Apel l-a arestat pentru 30 de zile pe Gabriel Berca
Despre munca la negru, în prezența ministrului Liviu Pop
La invitația prefectului Dorian Pocovnicu, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a participat ieri la ședința Comisiei de Dialog Social a județului Bacău. Invitați să-și prezinte problemele cu care se confruntă au fost șefi de instituții, lideri de sindicat și reprezentanți ai … [Citeşte mai departe...] despreDespre munca la negru, în prezența ministrului Liviu Pop
Bruxelles-ul a acceptat varianta finala a Master Planului de Transport. A „disparut” autostrada Bacau-Pascani, care devine drum expres
Telenovela Master Planului de Transport a devenit pentru Bacau si zona Moldovei, in general, o gluma proasta, dupa ce din planurile initiale (octombrie 2014) anuntate cu mare pompa au disparut autostrazile Bacau-Brasov si Bacau-Pascani. Degringolada guvernamentala dadea ca sigura macar portiunea … [Citeşte mai departe...] despreBruxelles-ul a acceptat varianta finala a Master Planului de Transport. A „disparut” autostrada Bacau-Pascani, care devine drum expres