Autogările din județul Bacău devin amintire

Administrator

Autogările sînt la un pas de a deveni o amintire pentru băcăuani. Vremurile cînd fiecare comună avea cîte un punct de așteptare pentru autobuze au devenit istorie. Starea economică, numărul mare de mașini și firme de transport existente sînt cîteva dintre cauzele pentru care autogările au început să dispară. Pe harta județului Bacău, orașe precum Comănești, Tîrgu Ocna, Buhuși, Dărmănești sau Slănic Moldova sînt înregistrate fără nici o autogară. Semn că băcăuanii apelează fie la mașinile de ocazie, deloc puține la număr, fie la microbuzele care au cîștigat traseele scoase la licitație. în județul Bacău, deși există nu mai puțin de 138 de trasee auto, au rămas doar cîteva autogări. „Una la Bacău, una la Onești și una la Moinești”, după cum a afirmat Constantin Trofor, inspector în cadrul Autorității Rutiere Române. Nenorocire sau nu, șansele reapariției unor autogări sînt foarte reduse. „în Tîrgu Ocna nu mai există autogară de multă vreme. Pămîntul din zona fostei autogări este revendicat, ceea ce nu ne permite să facem nici un fel de investiții. Pînă nu se termină cu restituirile, nu putem spune nimic”, ne-a declarat Cristian Ciobanu, viceprimarul orașului.
Nici la Comănești, orașul în care s-a închis autogara cu cîteva luni în urmă, nu sînt prea multe speranțe în această direcție. „Autogara din Comănești este în stand-by. E terenul CFR-ului și depindem de ei. Deocamdată, nu știu ce să zic cu privire la acest subiect”, a declarat Viorel Miron, primarul orașului Comănești. Aici, oamenii circulă cu microbuzele sau ocaziile, deloc puține la număr, care opresc undeva, în preajma gării.
Despre autogară nu se poate vorbi nici în cel mai nou oraș al județului, Dărmănești. „N-a fost niciodată autogară la Dărmănești. Punctul terminus al autobuzelor era la Sălătruc. N-aș putea să vă spun dacă se va face ceva în acest sens. Dar ar trebui să existe una, lîngă halta CFR, unde nu prea mai opresc trenurile”, ne-a spus Dumitru Cojocaru, primarul orașului Dărmănești. în ce privește orașul Buhuși, numărul microbuzelor care vin și pleacă spre Bacău sau Piatra Neamț este atît de mare, încît oamenii nu mai au timp să aștepte. „Cred că sînt vreo 50 de curse pe zi”, a estimat Constantin Trofor.
Cei de la Autoritatea Rutieră Română cred că, în cazul integrării în Uniunii Europene, ne vom alinia la standardele europene și la acest capitol. „Nu cred că vor dispărea autogările. Ele reprezintă o activitate conexă transportului și sînt necesare și utile. Cred că ne vom alinia la normele europene și la acest capitol”, a mai spus Trofor. (Ionuț BARBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.