Autoritățile băcăuane se reunesc astăzi, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), în dezbaterea publică pe tema «Familia și Statul», la ora 11.00, cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei. Au primit invitație Prefectura, Consiliul Județean, Serviciul Public de Asistență Socială al Primăriei Bacău, Inspectoratul Școlar și instituțiile Ministerului Muncii. „Evenimentul constă într-o prezentare a implicării instituțiilor publice în susținerea și dezvoltarea familiilor. De asemenea, se va derula, pe plan local și național, o acțiune de strîngere de fonduri pentru familiile sinistrate în urma inundațiilor recente”, a declarat directorul adjunct al Direcției Muncii, forul organizator, Teodor Agachi. Ministerul a mai solicitat și date de identificare a cîte două familii aflate în topul longevității, tinereții și al numărului mare de membri, în vederea unei eventuale premieri. „Am descoperit o familie longevivă, dar n-a dorit să stea de vorbă cu noi. Cea mai tînără familie este formată din Ana și Marius Diac, în vîrstă de 16 respectiv 20 de ani, iar familia cea mai numeroasă este formată din Iosif și Elena Barnat și nu mai puțin de 11 copii”, a adăugat Agachi. „Dezbaterea se va referi și la modalitățile de intervenție, necesitatea îmbunătățirii legislației în domeniul protecției familiilor, mai ales a celor tinere, și rolul deosebit al societății civile în lupta împotriva violenței casnice, a abandonului familial, traficului de ființe umane, exploatării minorilor și consumului de droguri”, a spus Alina Iftode, purtătoare de cuvînt DGASPC. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.