Autoritățile și artiștii băcăuani nu au participat la funeraliile lui Anton Ciobanu

• artistul băcăuan a ieșit din această lume cu aceeași discreție cu care și-a trăit întreaga viață

Atelierul ceramistului Anton Ciobanu a fost ieri mai înțesat de lume ca niciodată. La numai cîteva luni de la deschiderea oficială a atelierului, rude, cunoscuți și prieteni au venit din nou să îl salute pe ceramistul băcăuan care a știut să asculte șoaptele pămîntului, să plămădească o lume magică și plină de mister și care a lasat în urma sa mii de lucrări care înobilează acum colecții de artă particulare din întreaga lume. Stînd cuminte printre „copiii” săi, așa cum obișnuia deseori să le spună lucrărilor sale, Anton Ciobanu părea să fie gata să se ridice și să le spună zîmbitor, bun venit, tuturor celor care au venit să îi fie alături. Doar prezența coroanelor de flori de la intrare și a soborului de preoți condus de părintele Ioan Mareș i-a convins și pe cei mai neîncrezători că Anton Ciobanu se pregătește să plece pe un drum fără de întoarcere.

După încheierea slujbei de pomenire, părintele Mareș i-a invitat pe cei prezenți să spună cîteva cuvinte despre cel de care se pregătesc să se despartă. Atunci ar fi fost momentul ca reprezentanți ai conducerii județului sau orașului, instituțiilor de cultură sau măcar colegii de breaslă să facă un pas în față și să admită că Anton Ciobanu nu a primit, la el acasă, prețuirea pe care ar fi meritat-o. Însă așa cum i s-a întîmplat în întreaga sa viață, Anton Ciobanu nu a avut șansa nici măcar ieri să aibă lîngă el pe cineva din conducerea județului sau orașului, a instituțiilor băcăuane de cultură sau pe colegii de breaslă. Singura facilitate pe care autoritățile locale au făcut-o a fost să permită cortegiului funerar să treacă prin centrul orașului. Discret, așa cum a făcut o viață întreagă, Anton Ciobanu a plecat, ieri, însoțit de puținii săi cunoscuți și prieteni, să se odihnească în cripta familiei din Cimitirul Sarata. (Elena SOLOMON)