Autoritățile vor un nou centru administrativ

Administrator

Municipiul Bacău ar putea avea în curînd un centru administrativ. Ideea îi aparține prefectului Gabriel Berca, care i-a chemat la sfat pe Romeo Stavarache, primarul Bacăului, și pe Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău. „Dorim să realizăm în Bacău un centru administrativ care să găzduiască toate cele trei instituții, pentru că cerințele Uniunii Europene sînt mai mari. în formula actuală, nu se pot oferi servicii de calitate cetățenilor”, a declarat prefectul județului. Deocamdată, discuția dintre cei trei lideri ai județului a fost una de principiu, dar toți și-au dat acordul. Noua locație identificată este în perimetrul din fața Catedralei „ânălțarea Domnului”, unde a mai existat, la un moment dat, un proiect pentru o nouă primărie. „Anul acesta, dorim să finalizăm proiectarea și, în parteneriat, toate cele trei instituții, să contribuim la finanțare. Astfel, am putea avea și noi un centru civic, care măcar la sfîrșit de săptămînă să fie închis autoturismelor și destinat pietonilor, iar Palatului Adminsitrativ actual să i se dea o altă destinație”, a precizat Gabriel Berca. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.