• măsura urmărește recuperarea a patru milioane de dolari datorie la fondul de sănătate
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) a blocat conturile bancare a 18 agenți economici din județul Bacău, care au datorii la fondul de sănătate. AVAB, instituție aflată în coordonarea Autorității Naționale de Control (ANC), a dispus „blocarea prin poprire a oricăror sume, prezente și viitoare, existente în conturile în lei și orice altă valută, deschise la toate filialele, sucursalele și agențiile instituțiilor de credit, de către debitorii AVAB”. Au fost operate popriri ale conturilor ale căror creanțe bugetare mai mari de un miliard de lei au fost preluate în vederea încasării și virării lor la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Pe perioada blocării conturilor, președinții de bănci au obligația să accepte plăți numai cu aprobarea prealabilă, în scris, a AVAB, cu excepția plăților în contul creanței deținute de Autoritate și a privilegiilor legale, de exemplu, salarii. Dintre cei 18 datornici din județ, cei cu restanțele cele mai mari sînt BAT Moinești (395.000 de dolari), Cotidian (752.000 de dolari), Perom (451.000 de dolari), Sofert (591.000 de dolari) și Tehnocin (348.000 de dolari).
Din conturile celor 18 debitori din județul Bacău (numele tuturor celor 18 se află pe site-ul AVAB, www.activebancare.ro, „debitori AVAB”) se vor recupera aproape 135 de miliarde de lei, echivalentul a aproape patru milioane de dolari, după cum se arată într-un comunicat al AVAB. În perioada următoare, AVAB va afișa somații colective la Casa de Asigurări de Sănătate pentru plata în cel mult zece zile lucrătoare a obligațiilor de plată consolidate în dolari. (Florin POPESCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.