Avalanșă de firme cu datorii

Redacția Ziarul de Bacău

„Mediul economic este potrivnic afacerilor”

• crede Viorel Rați, președintele CNIMM Bacău • numărul IMM-urilor cu datorii la buget crește alarmant • 29 de IMM-uri au intrat în rîndul datornicilor la bugetul de stat • numărul restanțierilor băcăuani la bugetul consolidat este de 2.140 • datoriile totale sînt de 8.606 miliarde de lei

Bugetul consolidat al județului este în minus cu peste 8.606 miliarde de lei. Odată cu reactualizarea listelor cu datornicii la bugetul de stat și la cele sociale și de sănătate, ies în evidență tendințele ce se manifestă la acest capitol. Așa cum era de așteptat, dispariția Rafo de pe lista datornicilor dă o aparență de revigorare a plăților datoriilor. Acestea au scăzut de la peste 13.620 de miliarde de lei la numai 8.606 miliarde de lei. Lipsa Rafo de pe listă (determinată de intrarea sa în procedura de reorganizare și faliment) nu reușește însă să ascundă un fenomen îngrijorător: aproape 40 la sută din totalul datoriilor restante este reprezentat de dobînzile și penalitățile pe care le au de achitat firmele cu datorii la bugetul de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, bugetul asigurărilor de pensii, bugetul asigurărilor de șomaj, pe scurt, bugetul consolidat. Și mai rău este că sectorul unde cresc datoriile este cel în care toată lumea își pune speranțele, cel al Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM). Dacă luăm în calcul numai datele furnizate de Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău privind bugetul de stat, cifrele sînt edificatoare. La 31 decembrie 2003, existau 739 de IMM-uri cu datorii de 960 de miliarde de lei, pentru ca, doar un trimestru mai tîrziu, numărul IMM-urilor restante la bugetul de stat să fie de 768, adică încă 29 de societăți nou-datornice. Nici volumul datoriilor n-a stat pe loc în această perioadă. IMM-urile au acum restanțe la bugetul de stat de 796 de miliarde de lei, adică mai puțin cu numai 164 de miliarde de lei decît în urmă cu un trimestru.

În total, peste 2.140 de firme băcăuane apar cu datorii la bugetul consolidat al județului.

Viorel Rați, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii (CNIMM) Bacău, este de părere că sistemul actual este principalul vinovat de creșterea numărului datornicilor și de ponderea penalităților în totalul restanțelor. „Mediul economic este potrivnic afacerilor. Unele IMM-uri contractează credite, care devin neperformante. Asta, pentru că nu avem nici o bancă specializată în creditarea IMM-urilor. La asta se adaugă impozitele și taxele foarte mari pe forța de muncă. Chiar sistemul de impozitare este greoi. În momentul în care ai întîrzieri, se adună penalități și penalități la penalități. Nu toată lumea reușește să plătească. Încearcă să achite mai întîi datoriile pentru continuarea afacerii și lasă pe mai tîrziu restanțele la stat, care se acumulează”, opinează Viorel Rați. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.