Avalanșă de viroze respiratorii

Redacția Ziarul de Bacău

În ultima săptămînă, numărului de îmbolnăviri de infecții acute respiratorii și pneumonii înregistrate de la începtul sezonului rece li s-au mai alăturat alte 1.144 cazuri noi. Din totalul de îmbolnăviri, virozele dețin în continuare supremația. În numai șapte zile, la cabinetele medicilor de familie și a specialiștilor din policlinică au fost înregistrate 767 de cazuri de viroze, dar numărul pacienților care au avut nevoie de internare a fost de numai 77. „Grupa de vîrsta cea mai afectată de infecțiile acute respiratorii se menține cea de 5-14 ani, cu 199 de cazuri, urmată de categoria 15-44 de ani, cu 150 de îmbolnăviri”, ne-a declarat dr. Angela Aflorei, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP). Sugarii și preșcolarii nu au fost nici săptămîna trecută ocoliți de boală, astfel că din rîndul micuților cu vîrste între 0-1 an s-au îmbolnăvit de viroză 144 de copiii, iar dintre cei cu vîrsta cuprinsă între 1 și 4 ani au fost tratați de aceeași afecțiune 127 de copii. Mai blîndă cu băcăuanii s-a dovedit a fi pneumonia, care în ultimele șapte zile s-a răspîndit în rîndul a numai 377 de adulți și copii. „Pneumonia a afectat 95 de băcăuani cu vîrste între 15 și 44 de ani și alți 71 de pacienți din categoria de vîrstă 5-14 ani. Restul îmbolnăvirilor s-au înregistrat la grupele extreme de vîrstă. La gripă nu s-a înregistrat nici un caz pînă acum”, a mai spus dr. Aflorei. Medicii din cadrul DSP spun că, prin comparație cu statisticile din ultimii doi ani, numărul de viroze și pneumonii din această perioadă a anului este mai mic. Explicația numărului mic de îmbolnăviri ar fi vaccinarea antigripală pe care mulți dintre băcăuani și-au făcut-o la timp. (C.D.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.