Avem ce amenda?

Ștefan RADU

Am un bun prieten care este marinar. Vine acasa de două ori pe an. Cu greu se poate ocupa de problemele cotidiene ale celor dragi lui. Din păcate, mama lui suferă de grave boli cronice și are nevoie de asistența permanentă. A încercat să găsească o instituție decentă care să acorde, contra cost, asemenea servicii, așa cum există peste tot în Occident. Numai în România, astfel de cămine care să asigure îngrijirea și atenția deosebită de care au nevoie bătrînii noștri nu există! Sau dacă scriptic ele par să ființeze pe lîngă structurile administrative de stat sau sub coordonarea unor fundații cu finanțări interne, externe și bugetare, în fapt sînt departe de standardele acceptabile. Nu au fonduri, nu au personal dăruit acestei munci și nici nu arată interesul necesar bătrînilor bolnavi. Prietenul meu a căutat o soluție prin tot județul (și încă vreo trei din vecinătate), însă fără mare spor. Situația medicală în care era mama lui i-a speriat pe mai toți administratorii unor asemenea instituții. Aceștia își doresc pacienți fără probleme, care să le vîre bani în casierie cu cît mai mare larghețe.
Anul trecut, am văzut un reportaj din Statele Unite. Acolo, multe familii originare din România au ajuns să dețină un fel de monopol asupra unor mici cămine familiale pentru bătrîni. Este o afacere extrem de răspîndită pe care foștii noștri conaționali o derulează cu profesionalism și dragoste umană. De ce, oare, aici, în Carpați, nu este posibilă o asemenea activitate? în primul rînd, cred că este vorba de un prostesc dezinteres al autorităților. Cîtă vreme înființarea de cămine particulare pentru bătrîni nu este stimulată în vreun fel (ba dimpotrivă!), statul se va chinui să împartă sărăcia. Problema ar fi mult mai ușor de rezolvat prin emiterea unor norme legale care să statueze clar asemenea instituții private. Prin facilități fiscale, dar și printr-o atitudine proactivă din partea autorităților, multe familii – mai ales din mediul rural, acolo unde este liniște și se poate asigura un regim sănătos bătrînilor – ar opta pentru înființare unor mici case de îngrijire. Deocamdată, însă, citesc în presa acestor zile despre înființarea Inspecției Sociale, o altă poliție a statului. Nici nu s-a uscat cerneala pe actul de înființare și primul lucru transmis către public a fost cuantumul amenzilor ce pot fi date instituțiilor de profil din județ! Păi chiar avem un excedent de activitate pentru a ne propune să închidem căminele și adăposturile destinate persoanelor cu nevoi speciale?! Cred că ar fi nevoie, mai întîi, de unirea eforturilor statului și ale întreprinzătorilor pentru dezvoltarea acestui domeniu care este o caracteristică a unei societăți civilizate. Abia după aceea să vorbim despre amenzi, sistări de activitate sau arestări… Singurul lucru de care nu duce lipsă România este „batalionul” de funcționari cu chitanțiere, gata în orice moment să amenințe și să amendeze. La ce altceva se mai pricep?… Mai bine i-am pune pe cei de pe la diverse instituții de control ale statului să lucreze, prin rotație și periodic, în azile, spitale de boli cronice sau în adăposturile pentru oamenii străzii. Ar avea un contact direct cu realitatea crudă și le-ar mai pieri din bățoșenia cu care merg în inspecții. Așa cum este normal, mai întîi avem datoria să construim, să facem ceva și abia apoi să dăm cu parul… Cu atîtea direcții și inspecții cîte s-au înființat în ultimii ani mă întreb dacă mai este ceva de amendat în țara asta? Cred că „apărătorii binelui public” se calcă pe bătături în înghesuiala care s-a creat…, externe și bugetare, în fapt sînt departe de standardele acceptabile. Nu au fonduri, nu au personal d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!