Avem dezlegare la pește de Buna Vestire

Redacția Ziarul de Bacău

Săptămîna pe care tocmai am început-o este una de așteptare pentru toți cei care postesc în această perioadă de pregătire pentru Învierea Domnului. Motivul este acela că prima dezlegare la pește din Postul Paștelui va fi joi, 25 martie, cînd se serbează „Buna Vestire”. Deja pescăriile din oraș au fost luate cu asalt de gospodari și gospodine care își fac proviziile cu trei zile înainte, dat fiind că numărul celor interesați să consume pește de „Buna Vestire” este mare. Puțini știu însă că această dezlegare la pește, una dintre cele două admise în Postul Paștelui, cealaltă avînd loc în Duminica Floriilor (cu o săptămînă înainte de Paște), este recomandată doar celor care postesc de-a lungul celor șapte săptămîni și, primesc, prin această sărbătoare împărătească, dreptul de a se mai întări trupește, consumînd unul dintre alimentele pe care Sfînta Scriptură ne spune că le-a gustat Mîntuitorul Iisus Hristos: peștele.

După cum se știe, din cele mai vechi timpuri, postul Păresimilor a fost ținut cu multă rigurozitate. Acest post este încă cel mai respectat în creștinătatea ortodoxă. Unele canoane bisericești osîndeau cu afurisirea pe credincioșii care n-ar fi respectat postul de miercuri și de vineri și pe cel al Paștelui, neadimțînd excepții decît în cazuri de boală. Pînă joi, creștinii ortodocși mai au încă timp să-și facă plinul cu pește în congelatoare, însă nu trebuie uitat că măcar același interes trebuie manifestat și pentru probleme sufletești, adică pentru mărturisirea păcatelor și sfînta împărătășanie. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.