Exercițiul s-a desfășurat la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu de la Constanța, cu participarea a 18 avioane MiG 21 – de la Bacău și Fetești – precum și a 12 avioane Mirage, modelele 2000D, 2000N și F1 CT, de la bazele din Nancy, Luxeuil, Colmar, Reims și Istre.
Scopul exercițiului a fost dezvoltarea interoperabilității între forțele aeriene din România și Franța, prin antrenarea personalului participant în misiuni aeriene și folosirea procedurilor specifice NATO. Scenariul după care a fost desfășurat exercițiul a prevăzut izbucnirea unui conflict între mai multe state care urmăreau ocuparea prin forță a unui teritoriu bogat în resurse naturale.
Românii și francezii s-au antrenat împreună prin trageri cu tunul de bord și cu bombe reale și de exercițiu în ținte fixe în poligonul Mălina.
La standarde NATO
„Impresia generală a fost una foarte bună. Metodele noastre corespund acum standardelor NATO, doar aeronavele diferă” – a declarat lt. cmdr. Petrică Havresciuc, la coborîrea din avion, ieri, pe Aeroportul militar Bacău. „Noi credem că am spart mirajul numărului 13. Au fost 10 zile extraordinare într-o competiție foarte strînsă” – ne-a declarat comandorul Nicolae Jianu, locțiitorul comandantului Bazei 95 Aviație Bacău. „Această misiune a fost cea mai complexă pe care a avut-o forțele aeriene în ultimii ani. A fost un efort extraordinar și din punct de vedere financiar și ca pregătire”. Exercițiul a fost o certificare înaintea atingerii statutului de forță dislocată NATO. Unitatea băcăuană va da examenul final în cadrul exercițiului Rouex 2007, care va avea loc între 9 și 11 octombrie, la Cincu (Sibiu), la care vor participa eșaloane din mai multe țări NATO. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.