Avocații Tender și Siscom și-au încurcat servietele

Administrator

Adunarea Creditorilor de la Rafo nu a constituit numai prilejul pentru discuții extrem de serioase și tensionate, ci și al unor întîmplări amuzante. La aceste întruniri participă de regulă avocații firmelor care au de recuperat bani de la Rafo. Și cum numărul creditorilor este destul de mare, tot la fel este și cel al avocaților care le reprezintă în proces. Aceștia vin de regulă cu serviete sau genți diplomat doldora de acte normative și cine mai știe ce alte documente care îi pot ajuta în susținerea cauzei clientului lor. Cu cîteva zile în urmă, la finalul unei întruniri furtunoase între creditori și administratorul judiciar, avocații a două firme și-au încurcat servietele, fiecare dintre ei plecînd cu geanta celuilalt. Primul care a comis încurcătura a fost apărătorul unei societăți bucureștene, Siscom, care a luat pur și simplu o servietă de pe unul dintre scaune și a plecat. La vreo zece minute după acest episod, trecut neobservat de altfel, avocatul societății Tender descoperă în mașină că servieta pe care o ținea în mînă este oarecum asemănătoare cu a sa, dar nu este chiar cea care îi aparținea. S-a întors în sală și după ce s-a lămurit că încurcătura nu se făcuse cu servita nici unuia dintre cei care mai rămăseseră acolo, le-a cerut acestora să fie martori la momentul în care va căuta în geanta străină elementele de identificare ale proprietarului real al servietei. Apelat la telefonul mobil, avocatul care înlocuise servietele s-a întors în sală cu obiectul încurcăturii avocatului lui Tender și cu următoarea explicație: „Dacă îmi dați numele în ziar, mă dă șeful afară. Geanta seamăna cu a mea și erau și așezate una lîngă alta, de aceea s-a produs încurcătura”, a spus avocatul bucureștean în hohotele de rîs ale audienței, care a aflat cu acest prilej că dacă nu suna avocatul firmei Tender, abia la București ar fi aflat de încurcătură. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.