Avocatul Tabarcea și-a tras ” telefon mobil cu elastic”

Redacția Ziarul de Bacău

• acesta tot încearcă să obțină un telefon nou de la Zapp, dar distribuitorii rețelei de telefonie nu mai primesc aparate

Nimeni nu se miră dacă vede la un avocat un telefon de ultimă oră sau costume de firmă. Este firesc, dat fiind că prin profesia pe care o au, avocații nu sînt tocmai oameni săraci. Este cu atît mai neobișnuit să vezi un avocat care a devenit suficient de cunoscut, vorbind de la un telefon mobil legat cu….. elastic. Ei bine, noi am văzut pe cineva în această situație. Alexandru Tabarcea, avocat oneștean cu practică în reorganizare judiciară și faliment, a ajuns cunoscut publicului larg din momentul în care a fost desemnat drept lichidatorul Rafinăriei Dărmănești. Fără să fie tulburat în vreun fel că lumea se uită lung după „telefonul cu sfoară”, de la care discută cu nonșalață, Tabarcea pare deranjat mai mult de termenul folosit pentru desemnarea obiectului care nu are ce căuta în designul unui telefon mobil. „Ei, și dumneavoastră! Nu-i sfoară. Este un elastic fin, din acela folosit la legat banii. Și mai are și culoare frumoasă, e galben, după cum vedeți”, ne-a spus avocatul, amuzat și el de găselință, de parcă atunci ar fi observat prima dată culoarea elasticului. Tacticos, Tabarcea a ținut să precizeze că și-a cumpărat telefonul cam în urmă cu un an de la un distribuitor din rețeaua Zapp și că s-a stricat după nici șase luni. „Dom’le, cădea pur și simplu acumulatorul. Am vrut să dau diferența de bani și să-mi iau altul, dar băieții aceia de la firma distribuitoare mi-au zis că nu au mai primit aparate. Poate cu ocazia asta vor citi și ei articolul, și așa o să mă ajutați să-mi iau alt telefon”, a întrevăzut imediat oportunitatea avocatul oneștean. Chiar în timp ce stăteam de vorbă, Tabarcea și-a amintit că soția sa îl așteaptă în parc de cîteva ore. „Văleu?!, am uitat-o! O sun imediat”, a dat avocatul să-și îndrepte greșeala. N-a mai apucat. Telefonul nu numai că-i legat cu sfoară, dar acumulatorul nu ține mai mult de patru ore. Iar intervalul de grație trecuse de multișor. Încă nu știm cum și dacă a apucat să-și spăle păcatele față de soția uitată în parc, dar așteptăm cu interes vești din direcția asta. (Mirela ROMANEȚ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.