• la prima probă s-au înscris 275 de elevi
Aproximativ 275 de elevi din județul Bacău vor susțiune, astăzi și mîine, examenul de bacalaureat. La cea de-a doua sesiune a examenului de maturitate s-au înscris 968 de elevi, însă metodologia le dă dreptul să se încrie numai la probele la care nu au obținut note de trecere, la prima probă se vor afla în bănci 275 de elevi. Inspectoratul Școlar Județean Bacău a decis ca în această toamnă evaluarea să se desfășoare în patru centre de examen. În Bacău vor veni elevii de la Podu Turcului, Sascut și Buhuși, la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” și Colegiul „Henri Coandă”, în Onești elevii din zonă vor da examen la Colegiul „Petru Poni”, iar la Comănești examenul va fi organizat la Grupul ȘColar Forestier. „Din punctul nostru de vedere nu este nici o problemă în ce privește organizarea examenului. Duminică am avut instruire cu toți președinții și vicepreședinții comisiei, după care au plecat în școli să preia situația”, ne-a declarat Ana Marchiș, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat programează astăzi și mîine proba orală la limba și literatura română, pe care o vor susține aproximativ 30 la sută dintre elevii care s-au înscris la examenul de absolvire. Miercuri și joi se vor desfășura examenele la limbile străine, iar de lunea viitoare vor începe probele scrise, la care vor participa cei mai mulți dintre candidații respinși în sesiunile anterioare ale examenului. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns