Bacău – cel mai scump oraș din Moldova

Administrator

Municipiul Bacău se situează pe locul nouă în topul celor mai spumpe orașe din țară, înaintea unor centre economice mari, cum sînt Galațiul, Craiova sau Piteștiul. Totodată, Bacăul este cel mai scump oraș din Moldova, devansînd Iașiul. Prețul produselor alimentare de bază, al serviciilor, valoarea apartamentelor, nivelul chiriilor, al taxelor locale, prețul unei beri sau al unui banal bilet de cinema ori de autobuz au fost luate în calcul de analiștii care au întocmit topul. Rezultatul îi situează pe băcăuani drept moldovenii cu viața cea mai scumpă. De vină sînt, cred analiștii economici, „italienii”. Din cauza banilor aduși de ei acasă, prețurile au explodat în ultimii ani. Și, deși ei nu mai investesc masiv în Bacău, nimeni nu vrea să lase la preț.

Costurile produselor și serviciilor sînt legate de nivelul de trai

Analiza, realizată de revista „Capital”, a plecat de la compararea prețurilor pentru produsele și serviciile de bază. Au fost puse față în față costurile vieții din cele 15 orașe din țară cu peste 150.000 de locuitori. Și asta pentru că, spun analiștii, alimentele, băuturile, transportul în comun, parcările, casele și terenurile, taxele locale, biletele la cinema sau spălatul mașinii, toate sînt în strînsă legătură cu nivelul de trai al locuitorilor de la oraș. Cele 23 de criterii luate în calcul la realizarea acestei analize au fost: prețul unei beri (0,5l); prețul unei pizza; prețul unei ciorbe de burtă – toate în localuri medii; prețul unei pîini de 350 – 500 de grame; prețul ouălor, cărnii de porc în carcasă, a brînzei telemea, a cartofilor; prețul unui kilometru cu taxiul, al unei călătorii cu transportul în comun, al unui abonament lunar pe toate liniile, respectiv al unei ore de parcare; prețul mediu pentru spălatul exterior și interior al unui autoturism, pentru curățatul unui sacou, pentru vizionatul unui film la cinema, pentru o oră la internet café; prețul abonamentului la televiziunea prin cablu; chiria medie pentru o garsonieră, prețul mediu al unui apartament cu două camere, prețul mediu al unui metru pătrat de teren – toate în zona semi-centrală; nivelul principalelor taxe și impozite locale pentru anul 2006.

Orașele din Ardeal sînt cele mai scumpe

Rezultatele analizei au reliefat că pe primele locuri în topul celor mai spumpe orașe din țară se situează orașele din vestul țării, foarte dezvoltate economic. Practic, pe primele locuri se situează orașe cu o viață economică intensă, care în ultimii 15 ani au atras investiții ce s-au făcut simțite în creșterea competiției, de la piața muncii la cea imobiliară. Potrivit topului, pe primul loc este Clujul, unde prețurile au explodat după fenomenul Caritas și au rămas la un nivel înalt, „încurajate” de investitorii străini, dar și de numărul mare de studenți. Urmează Constanța, port și, trei-patru luni pe an, capitala turistică a țării. Aradul, Oradea și Timișoara sînt principalele porți de intrare în România dinspre Vest, atrăgînd numeroase investiții străine, iar Ploieștiul este situat într-o poziție favorabilă, după cum se arată în analiză. La polul opus al clasamentului, se găsesc orașe cu o viață economică mai puțin intensă, cum ar fi Galați, Brăila, Pitești ori Craiova, care, deși sînt cunoscute prin prezențe ale firmelor Daewoo, Mittal sau Renault, nu au cunoscut un grad de dezvoltare foarte mare.

Bacăul a fost „ridicat” de ‘căpșunari” și „italieni”

Analiștii de la „Capital” mai arată că dezvoltarea economică și atragerea investițiilor în zonă nu sînt obligatorii pentru un nivel foarte ridicat de trai. Iar exemplul cel mai concludent este, din nefericire, chiar municipiul Bacău. Situarea sa pe locul nouă în topul celor mai scumpe din țară este datorată, într-o bună măsură, numărului foarte mare de oameni plecați la muncă în străinătate. Italia a fost destinația predilectă spre care au plecat, după Revoluție, cei mai mulți băcăuani. Aceștia aduc acasă sume considerabile de valută, pe care apoi le investesc în cele mai diverse domenii, de la terenuri, case sau apartamente, pînă la servicii și bunuri de consum. Concurența pe piața investițiilor sau pe cea a muncii este, comparativ cu alte orașe din țară, mult mai mică, dar acest lucru nu-i scutește pe băcăuanii care nu au legături cu străinătatea și sînt prost plătiți să plătească, lunar, 310.000 de lei la cablu, să dea milioane bune la impozitul pe casă și mașină sau să plătească 10.000 de lei pentru a parca jumătate de oră mașina. Nici să dea 12.000 de lei pentru biletul la auutobuz sau tot atît pentru pîine. Interesant este că, în comparație cu celelalte orașe, în Bacău toate prețurile sînt constant mari, neexistînd produse sau servicii care să fie ceva mai accesibile și altele exagerat de scumpe.

Psihoza „italienilor” saltă ștacheta prețului apartamentelor

Un patron al unei agenții imobiliare din Bacău ne-a declarat că proprietarii care scot la vînzare apartamente țin prețurile foarte sus, plecînd de la ideea că și vecinii au vîndut scump, iar italienii sînt dispuși să investească sume mari. „Prețurile apartamentelor în Bacău sînt mari și artificiale. Vînzătorii pleacă de la ideea că dacă un vecin a vîndut un apartament cu 30.000 de euro, el poate să obțină 35.000 de euro, pentru că are centrală proprie și e văruit mai de curînd. Și toată lumea se gîndește la italieni. Dar lucrurile nu stau deloc așa, pentru că italienii deja au renunțat să mai cumpere. Dar prețurile nu dau înapoi. Cei mai mulți clienți nu sînt cei plecați afară, ci tineri căsătoriți care fac un credit sau părinți mai înstăriți care le cumpără copiilor un apartament”, spune Andrei Stănică, proprietarul unei agenții imobiliare din Bacău.

Piața cea mai scumpă

Unul dintre criteriile care au dus Bacăul pe culmile vieții scumpe a fost prețul produselor din piețe. Aici vin, de cele mai multe ori, producătorii care își vînd toată marfa unui singur om, care, la rîndul lui, o vinde la tarabă, la suprapreț. Mai există, totuși, o rămășiță a producătorului din alte județe, în parcarea din fața Pieții Centrale. Aici vin cei care au cantități mari de legume și le vînd direct din mașini. Sînt unii care vin de ani buni la Bacău și nu ar mai da piața de aici pe nimic în lume. Un piețar gălățean cu ștate vechi în Piața Centrală din Bacău spune că aici găsește cele mai imprevizibile prețuri. „Bacăul este un oraș ciudat. Piețarii, fie că au prețuri mici sau mari, vînd aceeași cantitate de legume. Cel mai bun exemplu a fost cu varza din toamna aceasta. Am venit la Bacău cu 16 tone de varză, în primă fază, și, pe drum, văzînd prețurile de la Galați, mi-am spus că o voi da cu maxim șase mii de lei kilogramul. Cînd am ajuns, prețul în piață era de 10.000 de lei și în doar cîteva zile s-a făcut 15.000 de lei. Vă vine să credeți sau nu, m-am întors acasă cu remorca goală. Așa se înîmplă tot timpul aici”, ne-a spus Vasile Draman, legumicultor din Galați.
Nu numai producătorii din țară spun că prețurile sînt în favoarea lor la Bacău, ci și cei autohtoni, cei care, practic, stabilesc primele prețuri. Acesta este și cazul Aureliei Daniță, care, de mai bine de 14 ani, se ocupă de cultivatul legumelor. Ea spune că a devenit o afacerea de familie și toată lumea muncește cot la cot pe pămînturile de la Holt. Femeia crede că prețurile mari sînt de cele mai multe ori îndreptățite, pentru că orășenii nu știu cîtă muncă zace într-o roșie. „Este adevărat că piața din Bacău este mai scumpă ca cea din Onești sau chiar din Adjud. Dar să vedeți că acolo piețele rămînd din ce în ce mai goale. E multă muncă într-un an și nu știi dacă îți iese recolta. Bagi mulți bani, pe care nu îi mai scoți în veci. Ei, și atunci trebuie să ridici puțin prețurile. âi înțeleg pe cei care nu au bani, dar să ne înțeleagă și ei pe noi. Oricum, la Bacău se simte că nivelul de trai este mai ridicat”, ne-a spus Maria Dumitrache, o producătoare de legume de pe meleguri băcăuane.
Dacă la capitolul legume stăm bine, la capitolul mașini sîntem mai scumpi și ca Bucreștiul. în ultima vreme, în tîrgul de mașini de la Șerbănești vin tot mai mulți comercianți bucureșteni care își vînd mașinile aici. Ei spun că la un drum pot cîștiga cu pînă la 1.000 de euro mai mult față de prețul pe care l-ar fi luat în București. Se pare că am început să facem concurență și faimosului tîrg de mașini din localitatea suceveană Cumpărătura. De acolo vin, aproape săptămînal, firme de intermedieri auto care-și prezintă oferta la Bacău. Iar mulți dintre băcăuanii care caută o mașină la mîna a doua o fac în tîrgurile din alte județe, care au o piață mult mai ieftină. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.