Băcăuani la Conferința Eurometal din Spania

Redacția Ziarul de Bacău

Mihai Deju, directorul general al societății Comat Bacău va reprezenta România, în calitate de vicepreședinte al Asociației Române a Distribuitorilor de Metale (ARDIMET) la Conferința Eurometal de la Madrid. Conferința începe pe 15 octombrie și reunește producători de metale din toată lumea, alături de companii de distribuție a produselor din metal, comercianți, cercetători, economiști și oameni de știință care acționează în acest domeniu. Conferința – am aflat de la Mihai Deju chiar înaintea plecării spre Madrid – are loc odată pe an și este găzduită, pe rînd, de țările membre. Organizația Eurometal a fost constituită după al doilea Război Mondial, acum 52 de ani, de principalii distribuitori de oțel din Europa, care și-au stabilit cartierul general în Elveția. Spania – țara gazdă din acest an – nu a fost, inițial, în această organizație, care acum cuprinde toate asociațiile naționale ale celor 15 țări membre ale Uniunii Europene, la care se adaugă Elveția, Norvegia, Cehia, Polonia și Ungaria. La actuala conferință vor fi analizate, între altele, provocările și amenințările din industria metalurgică și din domeniul distribuției produselor metalurgice, dar și tendințele actuale în construcții și provocările care stau acum în fața proprietarilor de depozite de oțel. Comat Bacău este unul dintre depozitarii de marcă din România ai produselor de acest tip. De curînd, Comat a pus în funcțiune o fabrică de fasonat oțelul beton, apreciată de directorul executiv al ARDIMET, Petru Tudoran, ca un unicat în zonă, cu o productivitate de invidiat. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.