Băcăuanii au alergat degeaba prin farmacii după medicamente

Administrator

Băcăuanii au reluat asaltul în farmacii cum s-au încheiat sărbătorile. Din nefericire, și de această dată, procurarea tratamentului s-a dovedit a fi un adevărat labirint de căutări în farmacii, pentru că prea puține au eliberat medicamente compensate. Numărul acestora putea fi numărat pe degetele de la o mînă. „Am umblat de dimineață cu rețeta în mînă de la o farmacie la alta să îmi iau medicamentele. Sînt cardiacă și am dreptul la compensate, dar peste tot unde am fost mi-au zis că se dau numai medicamente pentru urgențe. Eu ce vină am că am plătit o viață la sănătate și acum, cînd vine vorba să îmi iau medicamentele, mă întreabă dacă sînt urgență? Trebuie să ajung la spital cu infarct să pot să îmi iau o amărîtă de rețetă?”, ne-a declarat Magdalena Iftode, în vîrstă 56 de ani.
Bătălia cea mai mare pentru medicamente s-a dat la farmacia „Asclepios”, unde s-au eliberat toate tipurile de compensate. Oamenii au stat aici la coadă de la primele ore ale dimineții, iar potopul s-a dezlănțuit aproape de prînz, cînd oamenii, sătui de atîtea căutări, au descoperit „mina de medicamente”. Farmacia s-a umplut pînă la refuz de oameni, care au ajuns să stea precum sardelele, iar alte zeci de persoane au îngroșat coada de afară. „Dacă toate farmaciile ar fi dat compensate nu se ajungea aici. Pur și simplu am fost asediați de oameni. S-au blocat și calculatoarele. Avem teancuri întregi de rețete și va trebui să le calculăm să vedem unde am ajuns cu plafonul”, ne-a declarat farmacista Maria Șnel. Fericirea nu a durat însă mult, pentru că după ora 13.00, robinetul de medicamente s-a închis și lumea nemulțumită, care a rămas fără medicamente, a trebuit să plece. în oraș au mai eliberat compensate 50% și 90% farmaciile Diana și Șara. în rest, s-au onorat doar medicamentele pentru bolile speciale, cazurile de urgență, gravide și copii pînă la un an.

în comune, puțini pacienți fericiți

Și în multe localități din mediul rural situația a fost la fel de dramatică. „Nu mai am fonduri. Deja l-am epuizat și pe cel din august. âmi este frică să mai dau peste plafon, pentru că nu știu dacă mi se vor deconta rețetele. Casa de Sănătate mi-a repartizat o sumă foarte mică față de numărul medicilor din zonă. Aici sînt șapte medici de familie. Anul acesta, însă, plafonul este la jumătatea celui din 2004. Plus că ni s-a pus în vedere să nu-l depășim. La noi atmosfera este foarte încărcată, oamenii fiind revoltați că plătesc asigurarea de sănătate și nu beneficiază de compensare”, ne-a declarat farmacista Ecaterina Manea, de la farmacia Farmman din Răcăciuni. La această unitate s-au eliberat rețete doar pentru copiii 0-1 an și cazurile urgente. Cît privește farmaciile și punctele farmaceutice ale SC Medica SA, ieri nici una nu onora rețete compensate și gratuite „pentru că de la Bacău nu ni s-a spus încă să dăm”, am reținut de la farmaciștii abordați. Totuși, în unele comune puteai întîlni și pacienți fericiți. „Eliberăm de toate. în aprilie întreaga lună am onorat rețetele compensate și gratuite, dacă ele au fost în conformitate cu normele”, ne-a spus farmacista Florentina Marcu, de la farmacia Pharmaflores din comuna Mănăstirea Cașin. Dar asemenea situații sînt, din păcate, în mediul rural, foarte rare.

Situația bugetului farmaciilor este o mare necunoscută

Bugetul farmaciilor a ajuns o necunoscută și pentru reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) din Bacău. La instituția băcăuană nu există o evidență strictă a farmaciilor care mai au bani din plafonul pe acest an și care nu. Nici măcar nu se cunoștea ieri care sînt farmaciile care onorează rețetele compensate. „Farmaciile ne anunță în momentul în care au epuizat banii din plafonul anual, așa că nu avem o evidență exactă. Am contactat cîteva farmacii și ne-au spus că de mîine (azi,n.r.) vor începe să dea și ele medicamente compensate. Fiecare farmacie decide modul în care cheltuie banii din buget. Noi le-am spus să dea în limita plafonului anual, dar multe s-au temut și s-au limitat la plafonul lunar”, ne-a declarat medicul Florina Buzdugan, purtător de cuvînt la CJAS Bacău. Multe dintre farmacii au intrat în plafonul aferent lunilor iunie sau iulie, trei farmacii au epuizat plafonul pe acest an, iar cinci se apropie și ele de fundul sacului. (Claudiu TĂNĂSESCU, Elena ȚINTARU)ost mi-au zis că se dau num

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.