Petru DONE
• la HIT Park Hemeiuși a fist deschis primul centru de treining și testare IT din Moldova
Bacăul are, de la sfîrșitul săptămînii trecute, primul centru de training și testare IT certificat Microsoft din regiunea Moldova, IT CLASS. Acesta se află în incinta Parcului Industrial Hemeiuși și este unul dintre cele mai moderne centre de pregătire din domeniul IT din România, care oferă dotare de ultimă generație, într-un cadru profesionist, la standarde europene. Centrul a fost inaugurat în prezența reprezentanților firmelor interesate de personal calificat în domeniu și a ziariștilor, iar la eveniment au participat Narcisa Mocanu, reprezentant regional al Microsoft, Codrin Condrea, directorul noii instituții, Geanina Condrea, test center administrator, și Sorin Popovici, director financiar.
O sală de curs aparent obișnuită, cu pupitre speciale pentru lucrul pe calculator, cu catedră și tehnică modernă de predare a cunoștințelor. Așa arată sala de curs a centrului IT Claas. Totul este nou și – spune Codrin Condrea – cu o dotare de excepție. „Aici – a precizat directorul Centrului -, se fac cursurile în sine, dar și examinările pentru certificarea Microsoft. Observați cele două camere de luat vederi laterale, prin care examinatorul vede foarte bine toată sala. Deci, nu se poate copia, cursantul intră în sistemul electronic cu ajutorul unui vaucer, iar în sistemul de supraveghere au acces și membrii comisiilor de testare, care se află în altă localitate. Nimic nu se face întîmplător, de la prima lecție, pînă la testarea cursanților”.
Furnizori dse specialiști IT
Misiunea centrului IT Class este de a transmite într-un mod cît mai plăcut, rapid și eficient cunoștințe fundamentale și specializate pentru folosirea calculatorului în diverse scopuri. Beneficiind de specialiști certificați internațional de Microsoft, centrul oferă cursuri de Microsoft Office Word, Microsoft Office Excell, Windows XP Professional, Windows Vista, Windows Server și administrare de rețele. Cursurile sînt structurate în mai multe module, pe diferite niveluri de dificultate. „Astfel de centre mai sînt doar în București și în Cluj-Napoca – a mai spus Codrin Condrea. Certificarea Microsoft este recunoscută peste tot în lume și poate oferi un job foarte bun. De aceea, aici vrem să facem și un centru de recrutare pentru specialiștii IT de care au nevoie firmele. Certificarea lor o fac, online, două companii mari, Vue și Prometric, și ele certificate Microsoft, iar examenele se susțin în limba engleză”.
Pionieri în trainingul IT
Instructorii certificați Microsoft (MCT) ai IT CLASS au, pe lîngă experiența de trainer, o practică obținută din activitatea de consultanță, implementare și menținere a soluțiilor informatice, precum și capacitatea de a înțelege și de a răspunde preocupărilor și problemelor pe care le pot avea cursanții. Trainerii autorizați Microsoft au acces permanent la întreaga gamă de produse ale celebrei companii, precum și la cele mai noi informații tehnologice. „înființarea centrului din Bacău este un act de curaj, un pionierat și pentru firmele IT din Moldova – a opinat Narcisa Mocanu. A mai fost un centru similar, deschis cu mult timp în urmă, în Iași, dar care nu a supraviețuit. Este o provocare pentru IT Class să promoveze și să crească acest centru. Nu e deloc simplu să vinzi cursuri. Activitatea de instruire va fi susținută de traineri certificați Microsoft”.
Citat: „E un pas bun pentru Bacău și unul mare pentru Moldova. Trebuie să fim și noi ultraspecializați, așa cum este în țările avansate” (Narcisa Mocanu, reprezentant regional Microsoft)ru similar, deschis cu mult timp în urmă, în Iași, dar care nu a supr
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.