~1 min lectură 0 comentarii

Băcăuanii, chemați la Alaiul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă

Redacția Ziarul de Bacău

Even.busu1

Eveniment mult așteptat, Alaiul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă organizat de Ansamblul Folcloric „Busuiocul” din Bacău va avea loc, în acest an, vineri, 27 decembrie. Ajunsă la cea de-a 48-a ediție, manifestarea se va desfășura în centrul municipiului Bacău, în intervalul orar 11.00 – 16.00, timp în care băcăuanii sunt invitați să asiste la spectacolul oferit de formații de jocuri cu măști din Dărmănești, Dofteana, Vultureni, Berești-Tazlău, Zemeș, Plopana, Lipova, Balcani, Livezi, precum și de cele mai reprezentative colective artistice de obiceiuri populare din județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui și Vrancea. „Venite din adâncul istoriei, obiceiurile de iarnă alcătuiesc o lume miraculoasă – a apreciat Petre Vlase, directorul Ansamblului Busuiocul -, în care românii, cu mic, cu mare, se regăsesc în preajma zilei celei mai lungi a anului vechi, întâmpinându-l pe cel nou, sărbătorind reînvierea presimțită a firii. Păstrate cu grijă, obiceiurile de iarnă colorează într-un chip aparte trăirea comunităților românești și nobila lui spiritualitate”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.