Bacăuanii care locuiesc în scări de bloc în care mai sînt foarte puține apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire vor plăti, și ei, mai puțin la întreținere. Și asta pentru că managerii de la CET Bacău au decis să monteze aparate de înregistrare a consumului de agent termic pentru încălzire și la scările unde mai sînt foarte puțini consumatori. La începutul verii, CET anunțase că acțiunea de contorizare va viza blocurile și scările la care mai sînt racordate la sistemul de termoficare al orașului cel puțin trei apartamente. în pragul iernii, firma a anunțat că a revenit asupra deciziei și a redus numărul obligatoriu de branșați la doi. „Vom monta gigacalorimetre și în scările blocurilor unde sînt doar două apartamente legate la sistemul nostru. Am pleca de la ideea că oamenii nu se vor mai debranșa, ci vor reveni la sistemul centralizat de încăzlire. Deja avem cîteva cazuri în care oamenii s-au rebranșat la noi, după ce își montareră centrală termică de apartament. Vrem să oferim toate condițiile pentru a reveni la sistemul centralizat”, a motivat decizia Vasile Drăgușanu, directorul de la CET Bacău. Montarea gigacalorimetrelor prezintă un mare avantaj pentru locatari, dat fiind că prin înregistrarea consumului la intrarea în scara blocului locatarii plătesc mai puțin, prin exlucederea pierderilor de pe rețeaua secundară. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.