Pentru turul II al alegerilor locale, care vor avea loc în data de 20 iunie, în vederea desemnării viitorului primar, în municipiul Bacău vor fi amenajate 118 secții de votare, la fel ca și în primul tur de scrutin. Dumitru Popa, secretarul municipiului Bacău, spune că băcăuanii vor trebui să se prezinte la aceleași secții de votare la care au mers acum două săptămîni, pe 6 iunie, cînd a fost organizat primul tur de scrutin. „Ca și atunci, secțiile vor fi amenajate în școli, grădinițe, precum și în incinta unor instituții publice și private care au răspuns solicitărilor noastre de a pune la dispoziție spațiile pe perioada desfășurării alegerilor”, a mai punctat secretarul Popa. (Elena SOLOMON)
Băcăuanii se vor prezenta la aceleași secții de votare
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.