• ei au furat în acest an de patru sute de ori mai mult curent decît în a doua jumătate a anului trecut • oamenii fură curent pentru că sînt prea săraci să plătească • 92 de consumatori casnici au fost dați în judecată de Electrica și riscă pînă la zece ani de închisoare • cei mai mulți hoți de curent au fost depistați în localitățile Oituz și Căiuți • cea mai mare cantitate de curent electric s-a furat în comuna Găiceana
Băcăuanii au devenit specialiști în furturile de curent electric, cantitățile de energie electrică sustrase fraudulos fiind mult mai mari decît în anii precedenți. Pînă acum, la furturile de curent electric recurgeau atît unii agenți economici mai mici, cît și consumatorii casnici. În ultima perioadă, însă, numai abonații casnici au fost prinși sustrăgînd curent electric.
În prima jumătate a anului trecut, salariații de la Electrica Bacău au efectuat nu mai puțin de 4.240 de contrale la consumatorii casnici, iar la micii consumatori s-au efectuat circa 1.500 de controale inopinate. La abonații particulari au fost depistate 56 de sustrageri frauduloase de curent electric, valoarea ridicîndu-se la circa 92 de milioane de lei. Se pare, însă, că în a doua jumătate a anului trecut băcăuanii au fost mult mai reținuți în a fura curent electric, la aproape 1.000 de controale depistîndu-se doar o singură sustragere de curent electric. Așa se face că valoarea furtului de curent în a doua jumătate a anului trecut a fost de numai 650.000 de lei, adică de 140 de ori mai puțin decît în prima parte a anului.
Băcăuanii se pare că n-au mai rezistat în acest an și au furat ca să-și facă norma și pentru anul precedent. Sustragerile de curent electric au luat o amploare nemaiîntîlnită pînă acum. Ca și în anii precedenți, cea mai mare cantitate de curent electric a fost furată de consumatorii casnici, în urma celor aproape 1.500 de controale fiind depistate aproape 100 de sustrageri. S-a furat curent de peste 270 de milioane de lei, adică de patru sute de ori mai mult decît în a doua jumătate a anului trecut.
Soluțiile la care oamenii apelează cel mai frecvent le reprezintă racordarea cu ajutorul firelor la rețeaua de tensiune, înainte ca aceasta să ajungă la contoarele din locuință, sau anularea aparatelor de măsurare și folosirea aparatelor electrocasnice. Alți băcăuani care și-au construit locuințe le-au racordat la rețeaua de electricitate fără să aibă avizele necesare și fără să aibă contoar de înregistrare. „Nu am bani să plătesc factura și m-au tăiat de la curent. M-am legat la rețea, că nu pot stau pe întuneric. De cîteva zile stau așa, nu am mult de cînd am legat firele”, spunea o bătrînă din Buhuși care a fost depistată de salariații Electrica cu prilejul unui control.
Primii la furtul de curent electric sînt locuitorii din comunele Oituz și Căiuți. La cele 87 de contrale realizate în zonă au fost depistate nu mai puțin de 16 sustrageri de curent electric. În topul valoric al furturilor, liderul detașat este localitatea Găiceana, unde s-a furat curent electric în valoare de peste 56 de milioane de lei, doar patru abonați fiind depistați că au furat. „Toți abonații care sînt prinși că au sustras curent electric sînt acționați în instanță. Acțiunea juridică urmărește atît sancționarea, cît și recuperarea prejudiciului adus firmei”, ne-a declarat Anca Hagimă, purtător de cuvînt al Sucursalei Electrica SA Bacău. Valoarea cantității de energie electrică furată de cei prinși că driblează contoarele se stabilește pe baza consumului mediu realizat în lunile anterioare. Numai în acest an, Sucursala Electrica Bacău a acționat în instanță, pentru furt de curent, peste 92 de consumatori. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei care au furat energie electrică riscă să stea după gratii între doi și zece ani. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns