Palatul Administrativ din Bacău își deschide porțile pentru public joi, 23 iulie 2026, după finalizarea lucrărilor de consolidare și renovare. Băcăuanii vor putea vizita clădirea în intervalul orar 10:00–14:00, în cadrul unui eveniment organizat de Instituția Prefectului.

Vizitatorilor le vor fi prezentate istoria edificiului, elementele arhitecturale restaurate și principalele intervenții realizate în cadrul proiectului de consolidare și modernizare.
„Palatul Administrativ este un reper al județului Bacău și mă bucur că putem reda această clădire comunității, consolidată, restaurată și pregătită pentru generațiile viitoare. Îi invit pe toți băcăuanii să ne fie alături la Ziua Porților Deschise și să redescopere unul dintre cele mai reprezentative edificii ale județului”, a declarat prefectul județului Bacău, Andreea Negru.
Investiție de 66,4 milioane de lei prin PNRR
Palatul Administrativ, monument istoric și unul dintre simbolurile administrației publice băcăuane, a fost reabilitat printr-o investiție de aproximativ 66,4 milioane de lei. Finanțarea a fost asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul Renovării.
Proiectul a vizat în principal consolidarea seismică și renovarea energetică a imobilului. Lucrările au inclus consolidarea structurii de rezistență, restaurarea fațadelor și a elementelor arhitecturale valoroase, refacerea acoperișului și a șarpantei, înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare și de încălzire, precum și restaurarea tâmplăriei.
Potrivit Instituției Prefectului, soluțiile implementate ar urma să reducă consumul de energie al clădirii cu peste 60% și să diminueze emisiile de carbon, cu păstrarea valorii istorice și arhitecturale a monumentului.
Ziua Porților Deschise va avea loc joi, 23 iulie, între orele 10:00 și 14:00, iar accesul este destinat tuturor celor care doresc să descopere Palatul Administrativ după încheierea lucrărilor de reabilitare.
Dau o bere fara alcool inginerului care a proiectat țevile de scurgere prin fața geamului ori in diagonala pe pereți. Are și el acasă același proiect ?
berea cred ca deja ai baut-o tu, si pe langa bere si ceva rachiu…ca vezi in zigzag. ala e un stalp de iluminat nu e teava de scurgere. nu mai scrie cand esti beat…
Eu zic sa te uiți mai bine la fata locului. Cred că ai băut alcool metilic și ai vederea afectata. Vezi geamurile de la nivelul acoperișului cum au țeava de scurgere orizontal cu pervazul plus pe aripile laterale ale clădirii la nivelul mansardei țevile de scurgere sunt puse pe perete in diagonala .
numai tu ai inteles ce ai vrut sa zici. ti-am zis sa nu mai scrii cand esti cu troscaul in cap…
Blocuri nereabilitate seismic, risc de a avea vizavi de Prefectura sute de victime. O adunatura de politicieni care sunt votați de către viitoarele victime.
Arată chiar bine de afară ! Dacă pozele sunt reale, e superb și pe interior ! Păcat ca va fi populat de niște …..nu îmi găsesc cuvântul ……spuneți voi !
Trebuie pus o placa. AICI SUNT BANI DUMNEAVOASTRA. FRAIERILOR.
Cladirea aia e cumva Muzeul Comunismului din Bacau sau gresesc si e un casino cu pacanele?