O propunere privind asocierea comunelor limitrofe Bacăului și înființarea unei zone metropolitane în care să fie inclus și municipiul reședință de județ a fost înaintată ieri consilierii județeni de către rerezentanta Partidului Popular România Mare (PPRM), Codruța Arvinte. în sprijinul propunerii sale, Codruța Arvinte a adus drept argument greutatea cu care autoritățile județene și locale reușesc să atragă fonduri guvernamentale sau europene. „Sprijinul guvernamental, mai bine zis cerșetoria de la București, trebuie să fie de domeniul trecutului dacă nu vrem să rămînem, în continuare, cea mai săracă zonă. Cursa pentru banii Europei este dură. în alte zone startul s-a dat de ceva timp. în județul Bihor s-a constituit, deja, Asociația Zona Metropolitană Oradea, iar în judeșul Timiș funcționează Consiliul Consultativ Metropolitan al zonei Timișoara. Fondurile vin numai pe proiecte viabile. Prioritate au inițiativele de care beneficiază un număr cît mai mare de oameni”, le-a explicat Codruța Arvinte colegilor săi din Consiliul Județean. în spijinul său a venit și vicepreședintele CJ, Angela Bogea, care le-a explicat consilierilor județeni că în Moldova există, deja, o astfel de formă de organizare administrativă la Iași. „înființarea Zonei Metropolitane Iași a fost urmarea unui demers făcut în urmă cu aproape doi ani de parlamentarii ieșeni, care luat această măsură după ce au văzut că economia Bacăului are o ascensiune extrem de rapidă. Acum situația s-a schimbat și trebuie să luăm măsurile de rigoare”, a explicat Angela Bogea. Astfel, dacă propunerea consilierului PPRM va fi acceptată, iar într-o viitoare ședință de Consiliu Județean va fi adoptat un proiect de hotărîre în acest sens, din Zona Metropolitană Bacău ar urma să facă parte comunele Sărata, Luizi Călugăra, Măgura, Mărgineni, Hemeiuși, Săucești, Traian, Letea Veche, Tamași, Faraoani și Nicolae Bălcescu. Numărul comunelor ar urma să crească sau să scadă în funcție de rezultatele studiului care va fi făcut pe marginea acestui proiect de către Direcția de Urbanism din cadrul Consiliului Județean (CJ). Președintele CJ, Dragoș Benea, va avea, în zilele următoare, discuții preliminare cu primarii tuturor comunelor ce ar urma să fie incluse în acest proiect. Prefectul județului Bacău, Gabriel Berca, și primarul Romeo Stavarache ne-au declarat ieri că vor face tot ceea ce le va sta în putință ca un astfel de proiect să devină viabil. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.