Bacăul s-ar putea înfrăți cu regiunea Piemonte din Italia

Administrator

Daniele Mancini, ambasadorul Italiei în țara noastră, a efectuat o scurtă vizită în Bacău. El s-a întîlnit cu șefii din administrația județului și municipiului, pentru întărirea relațiilor economice, sociale, dar și culturale dintre Bacău și regiunea Piemonte din Italia. „Sîntem principalii parteneri economici pentru România, iar dumneavoastră sînteți principalul partener social pentru noi, schimburile comerciale dintre cele două țări fiind în ultimul an de 10 miliarde de euro. Angajamentul și dorinta mea personală este de a strînge legăturile dintre autoritățile locale din România și Italia. Sînt foarte bucuros de vizita efectuată de delegația băcăuană la Torino și că ea va fi întoarsă în perioada 6-8 octombrie, și aș dori să fiu și eu prezent”, a declarat Daniele Mancini. Este știut faptul, subliniat și de ambasadorul Italiei, că în țara lui, comunitatea românească este cea mai importantă, iar băcăuanii plecați să muncească acolo sînt foarte mulți. Numai în regiunea Piemonte, a cărui principal oraș este Torino, 80% dintre români sînt băcăuani. Daniele Mancini a mai propus o colaborare între cele două universități băcăuane și Universitatea Politehnică din Piemnote. El a mai arătat că un punct de interes pentru investitorii italieni îl reprezintă aeroportul Bacău, dar și Parcul Industrial Hemeiuș. „Ambasadorul s-a interesat de planurile pe care le avem cu Aeroportul și a cerut să i se pună la dispoziție un caiet de sarcini, atunci cînd vom demara procedurile de organizare a licitației pentru stabilirea firmei care va consilia Consiliul Județean și va căuta investitorul în aeroport. El s-a mai interesat și de HIT, mai ales că aici sînt două firme din Italia, Eurostampa și XL World”, ne-a declarat Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău.
Pe viitor se dorește înfrățirea Bacăului cu Torino. „Punctul forte al întîlnirii l-a reprezentat ideea înfrățirii dintre Torino și Bacău și al înființării unui consulat la Torino. în acest moment se caută un sediu pentru viitorul consulat. Proiectul de înfrățire va fi aprofundat cînd delegația de italieni va veni în Bacău”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.